Cardurile de ENERGIE, alimentate cu o nouă tranșă de 700 de lei
This browser does not support the video element.
În ședința de Guvern de joi, 14 septembrie, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că are „o veste bună” de la Ministerul Fondurilor Europene.
Cardurile de energie au fost alimentate cu o nouă tranșă, a precizat primul-ministru.
Noi carduri pentru cetățeni
Anunțul a fost făcut la începutul ședinței de Guvern. Cardurile de energie au fost alimentate cu suma de 700 de lei, a transmis șeful Executivului.
„O veste bună vine și de la domnul ministru al Fondurilor Europene. Cardurile de energie, aflate acum în circulație, respectiv peste 1,5 milioane, au fost alimentate cu o nouă tranșă în valoare de 700 de lei pentru fiecare beneficiar” – Marcel Ciolacu
Conform premierului, alți 400.000 de beneficiari urmează să primească noi carduri de energie.
„Noile carduri, aflate în proces de distribuire, vor fi alimentate cu bani după ce Poșta Română va anunța că au ajuns la cei aproape 400.000 de beneficiari”, a transmis premierul.
În altă ordine de idei, tot în ședința de joi, Executivul a adoptat trei acte normative pentru aprobarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind construirea sau modernizarea a trei poduri rutiere peste râul Prut.
Unul dintre acestea este podul care face legătura între localitatea Sculeni (România) și Sculeni (Republica Moldova), care va fi modernizat. În luna martie 2022, a fost realizată o expertiza tehnică, în urma căreia s-a constatat că podul se află într-o stare tehnică nesatisfăcătoare, fiind necesare lucrări de modernizare care să elimine deficiențele constatate, astfel încât să corespundă standardelor și normativelor în vigoare.
Astăzi, începem să punem în practică și cele convenite anul acesta cu Guvernul Republicii Moldova privind construirea A3 noi poduri rutiere peste Prut. Primul este între Albița și Leușeni, apoi între Oancea și Cahul, iar al treilea, la Sculeni. Aceste poduri vor duce la un nivel mult mai mare relațiile comerciale dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului – Marcel Ciolacu
Citește AICI mai multe.