Care este termenul de valabilitate al certificatului verde Covid-19 și ce date va conține. Explicațiile ministrului Sănătăţii, Ioana Mihăilă (VIDEO)

Publicat: 28 06. 2021, 16:59
Actualizat: 28 06. 2021, 17:04

This browser does not support the video element.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a explicat luni, în timpul unei conferințe de presă care este termenul de valabilitate al certificatului verde Covid-19, care va fi disponibil de la 1 iulie 2021. Acest document, care va fi aprobat, marți ,de Guvernul României, este un fel de bilet de călătorie care îi scapă pe oameni de anumite restricţii, atunci când pleacă în vacanţă, notează Mediafax.

Ce informaţii va conţine certificatul verde Covid-19

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat că marţi, 29 iunie, se va aproba într-o şedinţă de lucru o ordonanţă de urgenţă pentru implementarea certificatelor digitale și a precizat care e termenul de valabilitate al acestuia:

„De exemplu, pentru o persoană testată, valabilitatea certificatului este de 24 de ore dacă vorbim de un test antigen rapid şi, respectiv, de 72 de ore dacă vorbim de un test PCR. Dacă este vorba de situaţia în care persoana a trecut prin boală, valabilitatea este de 180 de zile de la data primului test COVID pozitiv înregistrat în corona forms. Dacă vorbim de vaccinare, valabilitatea este până în luna iunie 2022 pentru o persoană vaccinată cu schema completă de vaccinare”, a declarat Ioana Mihăilă.

Secretarul de stat Andrei Baciu a anunţat care sunt modalităţile prin care acesta poate fi obţinut

Secretarul de stat Andrei Baciu a anunţat, duminică seară, care sunt modalităţile prin care poate fi obţinut certificatul verde Covid. Cel mai simplu este ca fiecare persoană să îşi descarce acest certificat de pe site-ul certificat-covid.gov.ro, pus la dispoziţie de STS.

Cei care nu au acces la internet sau nu se descurcă singuri să-l descarce, pot solicita documentul şi la medicul de familie sau la direcţiile judeţene de sănătate publică.

Toţi cei care vor întâmpina probleme în obţinerea documentului se vor putea adresa unui call-center dedicat special pentru acest lucru, unde va exista un grup de experţi care vor putea rezolva problemele neprevăzute care ar putea apărea.

CITEȘTE ȘI: