Care este LEGENDA râului din Dobrogea în care a murit înecat singurul copil al pașei de la Babadag, când vâna căprioare. Ce a ordonat, după tragedie

Care este LEGENDA râului din Dobrogea în care a murit înecat singurul copil al pașei de la Babadag, când vâna căprioare. Ce a ordonat, după tragedie
Geamia Ali Gazi Pasa
Publicat: 10/03/2024, 19:47
Actualizat: 10/03/2024, 19:50

Există o legendă conform căreia, pe vremea când Dobrogea era sub stăpânire otomană, singurul copil al unui pașă, Gazî Ali Pașa, s-a înecat în râul Casimcea. Turbat de durere, acesta a cerut să dispară râul de pe fața pământului și să-i sece izvorul. Astăzi, cei care apasă cu piciorul în zona blestemată, pământul mustește de apă.

Legenda, publicată în 1938 în „Gânduri de la mare“, volum aflat în custodia Bibliotecii I.N. Roman din Constanța, a fost culeasă de „de la primul român născut între turci”, scrie Adevărul.

„În vremea turcului izvorul Casimcea era foarte bogat în apă. Prin jurul lui erau păduri și în limpezimea izvorului veneau căprioare și se adăpau. Odată, unicul fiu al Pașei din Babadag a vrut să facă o vânătoare în pădurea dinspre izvor. După mai multe ore de pândă și alergătură după vânat, fiul pașei se ia după o căprioară și se depărtează mult de tovarășii lui de vânătoare. Aceștia, după un timp lung, încep să îl caute și se îndreaptă spre desișul pădurii, înspre izvor.

Aici nu i-au găsit decât urmele calului cu direcția spre izvor, unde pe vremea aceea apa era atât de mare, că se înecase fiul pașei cu cal cu tot. Nu i se mai vedea decât turbanul de mătase. După nenorocirea aceasta, pașa cel Bătrân din Babadag puse poporul și astupă cu saci de lână și nisip așa fel încât secă izvorul, iar în jurul lui pământul mustea apă. Iar în ziua de azi, dacă apeși prea tare cu piciorul izbind puternic, pământul se clatină în jurul izvorului și pământul e îmbuibat de apă ce se scurge foarte încet pe vechea albie, încât azi pârâul Casimcea numai în vremuri de ploaie mare, când se revarsă de ploi multe , seamănă cu ceea ce a fost în vremea pașei”…

Babadag, capitala Dobrogei

În localitatea Babadag, din județul Tulcea, cândva capitala Dobrogei, trăiau 100.000 de oameni. Existau prăvălii, hanuri, şcoli, seminarii, geamii, dar cea mai vestită este Geamia lui Gazî – Ali – Pasa, care a fost costruită în baza unui testament, datând din anul 1019 al hegirei (anul creștin 1609).

Construită din piatră și cărămidă, cu minaret înalt de 30 m, pereții interiori împodobiți cu versete din Coran în limba arabă, tavanul cu göbek (rozetă centrală în relief) în marchetarie de lemn. Între anii 1972-1986, în geamie a fost amenajată o expoziție cu obiecte de artă musulmană din sec. XVIII-XIX.

În curtea geamiei se află mausoleul lui Gazi Ali-Pasă, care datează din 1619. Lângă geamie se află cișmeaua Kalaigi, folosită pe vremuri pentru spălarea pe picioare la intrare a pelerinilor veniți în special din peninsula balcanică.

Geamia a fost renovată și Casa Hogei reconstruită în 1997-1998, cu contribuția financiară a statului turc, scrie Bărbuleanu Cintian în „Monografia orașului Babadag“.

FOTO – Primăria Babadag

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer