Care ieftinire? Câți lei costă un kilogram de aripi de pui „Puiul Fericit” în Carrefour, acum, după plafonarea adaosului comercial

Publicat: 04 08. 2023, 10:00
Actualizat: 04 08. 2023, 16:36

Începând cu 1 august, prețurile la alimentele de bază se ieftinesc. Sau așa ar trebui. În unele magazine, însă, prețurile sunt la fel de mari. 

De exemplu, în supermarketul Carrefour,  un kilogram de aripi de pui costă 33,10 lei. Ironia face ca acestea să coste mai mult decât un kilogram de piept de pui – 29,90 lei sau un un kilogram de ceafă de porc cu os  – 26,90 lei.

”Produsul aripi de pui face parte din lista celor 14 alimente de bază cărora li se aplică OUG nr.67 privind plafonarea adaosului comercial (max 20% la procesatori, max 5% la distribuitori și max 20% la comercianti)”, se arată pe pagina de Facebook Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania.

De la 1 august, alimentele care beneficiază de reducerea cotelor de adaos comercial sunt:

    • pâinea albă 300 – 500 grame, fără specialităţi
    • lapte de vacă 1,5% grăsime
    • brânză telemea de vacă
    • iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3,5%
    • făină albă de grâu „000” 1 kg
    • mălai 1 kg
    • ouă găină M 10 bucăţi
    • ulei de floarea soarelui 1 litru
    • carnea de pui
    • carnea de porc
    • legume (roşii, castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei kapia)
    • fructe (mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă)
    • cartofi albi vrac zahăr alb 1 kg.

Citește și: Prețurile din piețe rămân neschimbate, chiar după ”marea” ieftinire: ”Nu știm cât să mai reducem”