Care sunt cele mai nocive alimente pe care le consumi. Evită să mai mănânci vreodată așa ceva!
Mâncarea este una dintre plăcerile umanității încă din cele mai vechi timpuri. Însă, dacă în urmă cu zeci și sute de ani, mâncarea era preparată numai din ingrediente naturale, în prezent lucrurile nu mai sunt așa, chimicalele, gătirea în exces, grăsimile fiind extrem de nocive pentru sănătate.
Mai mult decât atât, s-au făcut studii care spun că unele alimente consumate pot duce la o viață mai lungă, în timp ce altele pot scurta viața.
De exemplu, un hotdog îți reduce speranța de viață cu 36 de minute, conform unui studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Michigan care au analizat impactul a peste 5.800 de alimente asupra longevității, relatează ziare.com. Acesta reduce speranța cu 36 de minute din cauza nivelului ridicat de sare, grăsimi saturate și conservanți, potrivit lovefood.com.
De asemenea, lista alimentelor care reduc speranța de viață este lungă: gogoșile, cartofii prăjiți, carnea la grătar, pâinea prăjită și mezelurile, băuturile dulci, dar și alcoolul se numără printre cele care nu fac deloc bine sănătății.
Consumul de cartofi prăjiți de mai mult de două ori pe săptămână a fost asociat cu un risc de deces dublu într-un studiu din 2017. Cu toate acestea, există o speranță aici: studiul a fost realizat în SUA înainte ca grăsimile trans (tipul de grăsime care este asociat cu bolile cardiovasculare) să fie interzise în uleiurile de gătit. Așadar, cartofii prăjiți ar putea să nu mai fie la fel de dăunători pentru inima ta ca la momentul studiului.
Pâinea prăjită, nocivă pentru sănătate
Și pâinea prăjită, despre care se crede că este sănătoasă, are un impact negativ asupra sănătății. Acrilamida – formată atunci când alimentele care conțin carbohidrați sunt prăjite, coapte, sau preparate la grătar – este asociată cu cancerul.
O gogoașă glazurată cu zmeură conține 6 g de grăsimi saturate – aproximativ o treime din limita zilnică recomandată pentru acest tip de grăsime care crește colesterolul – împreună cu 310 de calorii și aproximativ 5 lingurițe de zahăr.
Potrivit unui studiu finanțat de Fundația Bill și Melinda Gates, consumul excesiv de sare a fost responsabil pentru trei milioane de decese la nivel global în 2017. Campania Action on Salt din Marea Britanie spune că consumul mare de sare cauzează hipertensiune arterială, ducând la accidente vasculare cerebrale, atacuri de cord și insuficiență cardiacă.