Care sunt persoanele de pe listele de așteptare care au prioritate la vaccinare. Anunțul CNCAV
Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea Împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat vineri care sunt persoanele de pe listele de așteptare care au prioritate la vaccinare.
Astfel, reprezentanții CNCAV anunță că plaforma de programare realizează notificarea persoanelor de pe listele de așteptare prin respectarea categoriei de populație prioritară stabilită prin strategia de vaccinare, dar și prin respectarea ordinii de înscriere.
Potrivit CNCAV, prioritatea persoanelor aflate pe lista de așteptare este următoarea:
- 75% – Populația cu grad ridicat de risc
- 25% – Persoanele care desfășoară activități esențiale
- Populația generală, în cazul în care rămân locuri neocupate
În ceea ce privește persoanele aflate în etapa a III-a a strategiei de vaccinare, instituția anunță că platforma respectă în totalitate ordinea de înscriere pe listele de așteptare, astfel că nu se aplică nicio prioritizare suplimentară între subcategoriile IIIA, IIIB și IIIC.
Cine are prioritate la vaccinare. Anularea rezervării înseamnă pierderea priorității
CNCAV mai anunță că persoana care își anulează rezervarea pe lista de așteptare a unui centru și apoi se înscrie din nou pe listă, își pierde prioritatea și va ajunge la finalul listei.
„La înscrierea pe lista de așteptare, platforma asociază utilizatorului data și ora efectuării rezervării. O persoană care optează pentru mutarea de pe lista de așteptare a unui centru pe lista altui centru de vaccinare, va ocupa următoarea poziție după persoanele deja înscrise.
Este important de menționat faptul că o persoană care anulează rezervarea și apoi se înscrie din nou pe lista de așteptare își pierde locul și va fi așezată la finalul listei.
După primirea notificării prin SMS și e-mail privind posibilitatea de programare, beneficiarul trebuie să acceseze platforma informatică și să selecteze data și ora de vaccinare. La finalizarea cu succes a programării, aplicația generează recipisa cu datele de prezentare pentru administrarea dozelor”, se arată în comunicatul CNCAV.
Florin Cîțu îndeamnă populația să se înscrie pe listele de așteptare
Premierul Florin Cîțu a lansat un apel către populație. Acesta le cere românilor să se înscrie pe listele de așteptare pentru vaccinare, în condițiile în care în prima săptămână din luna aprilie vor putea fi vaccinate 100.000 de persoane pe zi, în timp ce pe lista de așteptare sunt înscrise doar 771.663.
În total, până la sfârșitul lunii septembrie, România ar trebui să aibă 25,7 milioane de doze de vaccin, cu cinci milioane mai mult față de estimarea inițială.