Care sunt țările în care fumatul în mașină este strict INTERZIS. Ce reguli au adoptat statele europene

Care sunt țările în care fumatul în mașină este strict INTERZIS. Ce reguli au adoptat statele europene
Publicat: 18/08/2023, 08:10

Fumatul în autoturismul personal este un lucru obișnuit pentru români, dar situația stă diferit de la țară la țară în Europa.

Astfel, este important să știm că, deși în România fumatul în mașină este permis, în trei țări membre ale Uniunii Europene, acest lucru este complet interzis, în timp ce în alte 13 state nu există nicio interdicție.

În curând, Germania ar urma să interzică și ea fumatul în mașini, cel puțin atunci când în acestea călătoresc copii sau femei însărcinate.

Măsura a fost cerută de mai multe landuri componente ale statului federal german. Așadar, Ministerul Sănătăţii din Germania pregăteşte un proiect de lege pentru modificarea legii de protecţie a nefumătorilor. fumatul va fi interezis în automobilele în care se află copii sau femei gravide, relatează DPA. Documentul redactat de ministrul sănătăţii, Karl Lauterbach, mai trebuie avizat de alte ministere înainte de a fi prezentat în guvern, potrivit sursei citate anterior.

Lauterbach intenţionează să extindă interdicţiile pentru fumat astfel încât să includă şi ţigările electronice şi produsele din canabis.

Ce țări interzic fumatul în mașină?

Potrivit Euronews România, SFP, o coaliție europeană de ONG-uri a realizat o hartă a reglementărilor privind fumatul în țările europene.

Există trei practici principale în reglementarea fumatului în autovehicule: țările pot să nu aplice nicio interdicție, o interdicție parțială sau o interdicție totală. Conform SFP, fumatul în mașini este complet interzis în doar trei țări din UE începând cu 2022.

Acestea sunt Italia, Letonia și Lituania. De asemenea, este complet interzis în Turcia, țară candidată. Aceasta înseamnă că interdicția completă a fumatului în mașini este în vigoare în doar patru din cele 39 de țări europene, notează sursa citată.

Interzicerea parțială a fumatului în mașini a devenit tot mai răspândită în ultimul deceniu. Unsprezece țări din UE au pus în aplicare interdicții parțiale, care se referă în mare parte la fumatul în mașinile în care se află copii sub 18 ani. Aceste țări sunt următoarele: Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Franța, Grecia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Slovacia și Slovenia. Fumatul în mașini este, de asemenea, interzis parțial în Regatul Unit, ceea ce reprezintă un total de 12 țări din 39.

Sursa foto: Shutterstock

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării