Prima pagină » Actualitate » CARAMBOL pe DN 72, în județul Dâmbovița. Au fost implicate două autocamioane și un autoturism, iar o cisternă cu GPL a luat foc după impactul violent

CARAMBOL pe DN 72, în județul Dâmbovița. Au fost implicate două autocamioane și un autoturism, iar o cisternă cu GPL a luat foc după impactul violent

Un grav accident rutier s-a produs, luni după-amiază, pe DN 72, în afara satului Săcuieni, comuna Gura Ocniței. din județul Dâmbovița. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița, ar fi implicate două autocisterne, dintre care una ar fi încărcată cu gaz petrolier lichefiat, iar cealaltă cu cereale.

UPDATE ORA 19:00.

„În urma impactului, incendiul s-a manifestat la cele două autotrenuri, dintre care unul era o autocisternă cu GPL, celălalt un autotren cu cereale.
Preventiv au fost evacuate 15 persoane din proximitate.
La fața locului intervin 8 autospeciale de stingere, 1 descarcerare, 1 autospecială de stingere cu sistem de hidroperforare și 2 ambulanțe SMURD din cadrul ISU Dâmbovița.


Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, în sprijinul forțelor locale de intervenție au fost alocate 1 autospecială pentru transport roboți de la ISU BIF, 2 echipaje CBRN de la USISU Ciolpani și 3 autospeciale de stingere de la ISU Prahova.
Având în vedere degajările mari de fum pentru protecția populației aflată în proximitate, a fost transmis mesaj prin intermediul sistemului Ro-Alert.”, a anunțat ISU.

Știre inițială:

În urma impactului, autocisterna cu GPL a luat foc, fiind transmis un mesaj Ro-Alert pentru informarea populației din zonă, cu privire la posibilitatea unei explozii.

Între cele două autovehicule s-ar afla un autoturism, șoferul fiind în afara oricărui pericol. Traficul este blocat în zonă, iar polițiștii sunt la fața locului, pentru cercetări.

Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, traficul fiind deviat de la intersecțiile DN 72 cu DJ 720B și DN 72 cu DJ 710A.

Detașamentul de Pompieri Târgoviște acționează cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de descarcerare grea. În sprijin, intervin două autospeciale de stingere și două echipaje SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Titu, precum și 3 autospeciale de stingere de la ISU Prahova.

FOTO & VIDEO: ISU Dâmbovița

Autor
Absolventă a Universității “Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Maya Radu are o vastă experiență în presa scrisă, televiziune și presa online. ... vezi toate articolele