Un mare retailer din România a retras un lot de portocale de la vânzare, pentru că depășesc valorile admise de pesticide

Publicat: 06 01. 2022, 19:35
Actualizat: 06 01. 2022, 19:43
FOTO - Caracter ilustrativ: Pixabay

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat, joi, că în urma notificării primite din partea furnizorului Andros Stil SRL, Carrefour România SA a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți a unui lot de portocale.

Produsul, comercializat în perioada 23 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022, a fost rechemat după ce s-a constatat o depășire a valorilor admise de reziduuri de pesticide (Lambda-Cyhalothrin, Chlorpirifos).

„Originea produsului a fost menționată eronat pe etichetă de către furnizorul Andros Stil SRL ca fiind Grecia, produsul fiind origine Egipt”, a transmis ANSVSA, citat de Mediafax.

Persoanelor care dețin produse din acel lot li se recomandă să nu le consume, ci să le distrugă sau să le ducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat, iar contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.


Vă recomandăm și: