Cartea de identitate, modificată? USR PLUS propune să nu mai fie trecută adresa de domiciliu
Vicepremierul Dan Barna a anunțat, într-o conferință de presă, că USR PLUS va propune ca pe cărțile de identitate ale românilor să nu mai fie menționate adresele de domiciliu.
Motivul? Ar genera astfel „o participare la vot mult mai flexibilă și mult mai firească”, a justificat Dan Barna.
Dan Barna a spus, la finalul ședinței Biroului Național al USR PLUS de marți, că le va propune colegilor din coaliție ca pe cărțile de identitate să nu fie trecut domiciliul.
„Un alt element important pe care-l vom discuta la coaliţie şi-l vom propune colegilor noştri este de a nu mai avea, cum este exemplul mai multor state europene, domiciliul pe cartea pe identitate, de a desface această legătură cumva artificială în care identitatea omului este condiţionată de existenţa domiciulului pe respectiva carte de identitate”, a declarat Dan Barna.
Potrivit lui Barna, această modificare pe cărțile de identitate ar permite „o participare la vot mult mai flexibilă și mai firească”.
Noul buletin cu CIP, de mărimea unui card bancar, va fi disponibil din luna august. Actul de identitate electronic include imaginea facială și amprente, dar are și diverse funcții (VIDEO)
Românii vor putea alege, din luna august, cartea de identitate electronică cu cip, care va fi de mărimea unui card bancar și va avea elemente de securitate suplimentare, ca în Belgia sau Germania. Autoritățile au explicat și ce se întâmplă în cazul refuzului de a primi un asemenea act.
Potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern, cartea de identitate se va emite în sistem informatizat, va fi de tip cartelă, tipărită pe o singură faţă, cu dimensiunile (lungimea – 105 mm; lăţimea – 74 mm și grosimea – 0,7 mm) şi va cuprinde următoarele elemente:
- denumirea statului;
- denumirea documentului;
- seria, compusă din două litere, şi numărul, compus din 6 cifre;
- denumirea structurii emitente, respectiv a Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor sau, după caz, a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – denumirea abreviată, iniţialele judeţului, după caz, şi codul structurii emitente;
- termenul de valabilitate;
- fotografia titularului;
- codul numeric personal;
- numele de familie şi prenumele;
- cetăţenia;
- locul naşterii;
- sexul;
- domiciliul.