Casa Albă a anunțat noile sancțiuni ale SUA împotriva Rusiei. Pe lista apar sute de politicieni și directorul celei mai mari bănci rusești, consilier al lui Vladimir Putin din ani 1990
Așa cum anunțase înainte de plecarea în Europa a președintelui american, Joe Biden, Casa Albă a făcut publice noile sancțiuni financiare împotriva Rusiei, care vizează peste 400 de entități atât membri ai Legislativului, dar și oligarhii, oficiali și companii din industria de apărare, și bancheri de notorietate, apropiați regimului lui Vladimir Putin, el însuși inclus pe lista SUA.
Măsurile anunțate joi de Casa Albă, care implică în special o îngheţare a averilor în SUA, privesc 328 de deputaţi ai Dumei de Stat şi instituţia însăşi, precum şi 48 de „mari companii publice” din sectorul apărării, potrivit unui comunicat al Casei Albe, citat de AFP, relatează Agerpres.
SUA au extins deja în mai multe rânduri lista ruşilor cărora le îngheaţă averile şi cărora le interzic orice activitate financiară sau economică implicând americani sau companii din SUA, iar în unele cazuri chiar intrarea pe teritoriul SUA. Pe această listă se află deja, printre alţii, preşedintele rus Vladimir Putin.
Noi nume „grele” pe lista SUA
Pe lista Casei Albe apar, de joi, Gherman Gref, manager al celei mai mari bănci ruse Sberbank şi „consilier al lui Putin din anii 1990” și miliardarul Ghennadi Timcenko, companiile sale – Volga Group şi Transoil – şi membrii familiei sale.
Mai sunt sancţionaţi 17 membri ai consiliului de administraţie al băncii Sovcombank, fără a fi numiți în listă. Pe de altă parte, notoriul oligarh Roman Abramovici nu figurează în schimb pe această nouă listă.
Sancţiunile vizează în special Tactical Missiles Corporation JSC (KTRV), un conglomerat de apărare rus care îi aparţine statului şi al cărui armament este în prezent desfăşurat în Rusia, a precizat Departamentul Trezoreriei într-un comunicat separat. „KTRV produce material de apărare rusesc, inclusiv arme aeropurtate şi sisteme de arme pentru marina rusă”, arată sursa citată.
Liderii ţărilor G7 şi Uniunea Europeană vor, de asemenea, să continue să împiedice banca centrală rusă să utilizeze rezervele internaţionale, inclusiv de aur, pentru a bloca finanţarea războiului.
„Tăind zeci de companii de apărare ruse de la sistemul financiar american, acţiunea de astăzi va avea un efect profund şi durabil asupra industriei apărării din Rusia”, a explicat secretarul de stat american Antony Blinken într-un comunicat.
Oficialul a dat asigurări că Washingtonul va continua să vizeze companiile care furnizează echipamente de apărare Rusiei, precum şi propriii lor furnizori.
Și secretarul american al trezoreriei, Janet Yellen, a spus că Duma „continuă să susţină invazia lui Putin, să sufoce libera circulaţie a informaţiei şi să aducă atingere drepturilor fundamentale ale cetăţenilor ruşi”.
Potrivit sursei citate, proprietarul clubului de fotbal Chelsea nu este inclus pe lista SUA, dar este vizat de sancţiuni ale Uniunii Europene şi ale Regatului Unit. Mass media internațională a relatat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-ar fi cerut lui Joe Biden să nu-l sancţioneze. Potrivit unei informaţii difuzate miercuri de Wall Street Journal, se estima că el ar putea juca un rol în negocierile de pace între Ucraina şi Rusia.