Casa Albă: Rusia utilizează în Ucraina rachete provenite din Coreea de Nord / Armata lui KIM trage cu artileria în zona tampon dintre Coreea de Sud

Publicat: 05 01. 2024, 09:29
RĂZBOI în Ucraina, ziua 808. SUA promit să alimenteze Kievul „cu tot ce are nevoie” / Sursa FOTO: Mediafax

Rusia a folosit recent rachete balistice cu rază scurtă de acțiune (SRBM) provenite din Coreea de Nord pentru a efectua mai multe lovituri împotriva Ucrainei, a anunțat joi Casa Albă, invocând informații ale serviciilor secrete americane declasificate, transmite Reuters. De cealaltă parte, armata Coreei de Sud și-a condamnat vecinul din nord, după ce Phenianul a tras cartușe de artilerie care au căzut într-o zonă tampon maritimă, transmite CNN.

Purtătorul de cuvânt al securității naționale americane, John Kirby, a declarat reporterilor că Statele Unite vor ridica problema livrării de arme din Coreea de Nord către Rusia, în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite.

Kirby a numit transferul de arme dintre cele două state drept o „escaladare semnificativă și îngrijorătoare” și a spus că Statele Unite vor impune sancțiuni suplimentare împotriva celor care facilitează tranzacțiile cu arme.

Atât Moscova, cât și Phenianul au negat că au încheiat vreo tranzacție privind armamentul militar, dar au promis anul trecut că vor aprofunda relațiile militare, asta în urma unei vizite a lui Kim Jong-un în Rusia. (detalii AICI)

Utilizarea rachetelor nord coreene în Ucraina a atras condamnarea Marii Britanii, precum și a Coreei de Sud, care raportaseră în noiembrie că vecinii din Nord ar fi furnizat SRBM-uri Rusiei ca parte a unui acord mai amplu de armament care includea și rachete antitanc și antiaeriene, artilerie. 

Informațiile noastre indică faptul că Republica Populară Democrată Coreea a furnizat recent Rusiei lansatoare de rachete balistice și mai multe rachete balistice, a spus Kirby, într-un briefing de presă la Casa Albă.

Armata sud-coreeană: Coreea de Nord a tras cu artilerie în zona tampon

Coreea de Nord a tras peste 200 de cartușe între orele 9:00 și 11:00, vineri, în largul coastei sale de vest, în apropiere de insulele Baengnyeong și Yeonpyeong din Coreea de Sud, potrivit șefilor de stat major (JCS) din Coreea de Sud, citați de CNN.

Artileria a căzut la nord de Northern Limit Line (NLL), o graniță de facto disputată, stabilită de Națiunile Unite la sfârșitul războiului din Coreea în 1953.

Ca răspuns, armata sud-coreeană a spus că va organiza propriul exercițiu militar maritim. Locuitorii Yeonpyeong au primit ordin să se evacueze în adăposturile din apropiere și „să se abțină de la a face activități în aer liber”, potrivit unui mesaj de pe site-ul guvernului, citat de CNN.

Nu este prima dată când Coreea de Nord trage obuze în zona tampon maritimă dintre cele două Coreei, dar astfel de acte ridică tensiuni între cele două națiuni diametral opuse.

Kim a început „exercițiile” militare în zona tampon după ce a anulat un acord militar inter-coreean în noiembrie anul trecut. Mai multe cartușe au fost, de asemenea, trase în aceeași zonă la sfârșitul anului 2022, adaugă presa de peste Ocean.

CITIȚI ȘI:

ANALIZĂ | Israelul va da EXPLICAȚII în fața Curții Internaționale de Justiție de la Haga. Acuzații grave: „Crime de război și genocid în Gaza”

The Times: Temerile privind imigrația ar putea genera unde de șoc în UE /Borrell: ”Alegerile europene ar putea fi mai periculoase decât cele din SUA”