Casa consilierei lui Firea, percheziționată de procurorii DIICOT. Ce s-a ridicat din locuința Ligiei Gheorghe

Publicat: 14 07. 2023, 17:05
Actualizat: 14 07. 2023, 17:13

Procurorii DIICOT care instrumentează ancheta legată de azilele groazei, au descins și în locuința Ligiei Gheorghe (fostă Enache), consiliera Gabrielei Firea, la Ministerul Familiei. Cu toate că femeia a fost adusă la parchet în calitate de martor, anchetatorii i-ar fi luat din casă mai multe bunuri care ar putea constitui probe.

DIICOT anunța, la data de 4 iulie, că procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiști din cadrul Direcția de Investigații Criminale, pun în aplicare 31 de mandate de percheziție domiciliară, în București și în județele Ilfov, Ialomița, Argeș, Călărași, Constanța și Olt, într-un dosar care vizează un grup infracțional organizat specializat, în special, în fapte de trafic de persoane, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare.

Procurorii și polițiștii suspectează că 24 de persoane ar fi exploatat aproximativ 100 de bătrâni din trei cămine din apropierea Capitalei, dintre care două aparțineau de Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz.

Una dintre percheziții a vizat și locuința Ligiei Gheorghe, de unde anchetatorii au ridicat mai multe documente, dar și alte posibile mijloace de probă.

Ligia Gheorghe a fost vicepreședintă a acestei asociații, în perioada 2020 – martie 2023, până să ajungă la Ministerul Familiei, aspect pe care nu l-ar fi menționat și în declarațile de avere depuse în calitate de consilier al ministrului Familiei.

Gabriela Firea o numea pe Ligia Gheorghe „sora” ei

Asociația fusese înființată în Voluntari, orașul unde primar este Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea și că este condusă de Ștefan Godei, fost vicepreședinte al Tineretului PSD și un apropiat al fostului ministru.

Ministerul Familiei a transmis, la începutul săptămânii, într-un comunicat de presă, că „Gabriela Firea nu are legătură cu centrele menționate în ancheta respectivă și nici cu asociația. Afirmațiile privind legătura dintre ministrul Gabriela Firea și doamna G. L., alta decât cea de prietenie și colegialitate, sunt tendențioase și au rolul de a deforma realitatea”.

Totuși, relația Gabrielei Firea cu Ligia Gheorghe este una de notorietate și durează de aproximativ 25 de ani. Timp în care Ligia Gheorghe a fost om de bază al Gabrielei Firea, indiferent de funcția politică pe care a deținut-o cea din urmă, la fel ca ”o soră”, după cum o numește chiar fostul ministru al Familiei, într-o postare din 2019.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Godei și consiliera Gabrielei Firea, afaceri din 2015! Au vândut carne în complexul deținut de capul familiei Hanifi, ”Omul lui Pandele”

Al cui șofer a fost, totuși, Ștefan Godei? Gabriela Firea reacționează după ultimele DEZVĂLUIRI din dosarul „azilele groazei”