Prima pagină » Actualitate » Casă spulberată de explozia unei butelii la Praid, în județul Harghita. O femeie și copilul ei au suferit arsuri grave

Casă spulberată de explozia unei butelii la Praid, în județul Harghita. O femeie și copilul ei au suferit arsuri grave

Casa unei familii din Praid, județul Harghita, a fost devastată de explozia unei butelii, duminică seară. În interior se aflau o mamă și copilul ei, iar amândoi au ajuns la spital cu arsuri grave pe corp.

La fața locului au ajuns trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. A fost alertat SVSU Praid și SVSU Corund.

Explozia nu a fost urmată, din fericire, de un incendiu.

Victimele au fost transportate de către echipajul SAJ la centrul de permanență Praid.

O ambulanță cu medic a fost trimisă la centrul de permanență din Praid, pentru a acorda asistență medicală femeii și copilului ei, arși în urma exploziei buteliei.

În urma exploziei, copilul de 9 ani a suferit arsuri pe circa 50% din suprafața corpului, iar mama de 43 de ani, arsuri pe circa 30% din suprafața corpului.

Victimele vor fi duse la Târgu Mureș.

Explozia s-a produs într-o casă de vacanță din lemn, care a fost distrusă aproape în totalitate.

Recomandarea video

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani