Castelul pe pereții căruia sunt și numele regilor României. Dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, POVESTEA istoriei nobilimii din spatele zidurilor
Este în topul celor mai vizitate castele din Europa. Dincolo de toate, te atrage prin povestea care i-a dat viață și l-a făcut, prin notorietatea personajelor – dinastia Hohenzollern- Sigmaringen – să devină un loc desprins din povești cu prinți și prințese.
Castelul Hohenzollern – Sigmaringen, aflat la 50 de kilometri sud de Stuttgart, reunește frumusețea peisajului cu puterea istoriei.
Să nu uităm că doi dintre conducătorii exponenţiali ai României moderne s-au născut şi au crescut în Sigmaringen, în sudul Germaniei, în regiunea Baden-Württemberg.
„Oamenii care au trăit, au iubit și au visat în spatele zidurilor venerabile”
Pe malul Dunării, la 100 de kilometri distanță de izvorul fluviului din Munții Pădurea Neagră, se află orășelul Sigmaringen, având în centrul poveștii castelul care a fost reședința principilor din dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen.
Acolo s-a născut cel care, pe 10 mai 1881, avea să fie încoronat ca primul rege al României, Carol I, dar și cel care i-a urmat la tron în 1914, Ferdinand I. Carol I urma să aibă cea mai îndelungată domnie din istoria statelor româneşti, mai exact 48 de ani, din anul 1866 până în 1914.
Castelul este în continuare în proprietatea Casei Regale Hohenzollern-Sigmaringen și poate fi vizitat, cu programare prealabilă, afluxul de turiști fiind unul mare.
„Nu strălucirea și farmecul sau fastul și splendoarea fac din tururile ghidate o bucată de istorie contemporană vie, ci oamenii care au trăit, au iubit și au visat în spatele zidurilor venerabile. Ei au fost strategi, diplomați și vizionari. Ei au modelat istoria Europei ca aproape nicio altă familie nobilă. Prinții și prințesele au fost susținuți de femei puternice – atunci ca și acum.
Împreună au condus destinele Casei de Hohenzollern. Ghizii noștri de la castel vă vor purta în lumea nobilimii și vă vor oferi o perspectivă vie asupra istoriei familiei princiare șvăbești, a fostului castel și a fortificațiilor și a Castelului Hohenzollern de astăzi. Vizitați colecția de arme din arsenal, tururile tematice ale Castelului Sigmaringen Hohenzollern sau luați parte la evenimentele noastre de sezon”, este descrierea făcută pe site-ul castelului.
Dinastia de Hohenzollern, începutul poveștii care face istorie
Cel de-al doilea fiu al lui Karl Anton, Karl Eitel Friedrich de Hohenzollern-Sigmaringen a devenit domnitor al Principatelor Române (1866–1881) şi apoi rege (1881–1914) de România, sub numele de Carol I de România, iar casa dinastică înfiinţată de el a rămas pe tron până la sfârşitul monarhiei române, în 1947, odată cu abdicarea Regelui Mihai I.
Castelul Hohenzollern – Sigmaringen te teleportează instant în mijlocul poveștilor cu regi și regine, prinți și prințese, în intrigi fără număr, dar și cu speranța finalurilor fericite.
Castelul este situat pe vârful dealului Zollern, la o altitudine de 885 de metri, printre munţi şi văi spectaculaose. Aici, acum 1.000 de ani, se năştea dinastia de Hohenzollern. Și era începutul poveștii care a intrat în istorie.
Istoria locului începe în jurul anului 1061, atunci când doi cavaleri din Şvabia au fost uciși într-o bătălie. Un secol mai târziu, documentele amintesc de Castelul de Zollern ca fiind o fortăreaţă solidă şi impunătoare.
Dinastia și-a schimbat numele din „Zollern” în „Hohenzollern”
De-a lungul timpului, reședința a suferit multe transformari, iar din secolul al XIV-lea, dinastia îşi va schimba şi numele din „Zollern” în „Hohenzollern.”
De-a lungul timpului, reşedinţa se degradează şi, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, ajunge o ruină. În anul 1819, la initiaţiva prinţului Frederic Wilhelm al IV-lea de Prusia, a fost construit din nou castelul, după modelul fortăreţei medievale, potrivit informațiilor apărute de-a lungul timpului, cu privire la acest loc unic, în care misterul se întrepătrunde perfect cu istoria și povestea.
În anul 1867, castelul a fost finalizat aşa cum îl vedem astăzi, devenind un simbol al dinastiei de Hohenzollern şi un monument istoric impresionant al Germaniei.
Interiorul castelului redă fidel istoria dinastiei
Obiecte de artă, picturi şi sculpturi impresionante, arme şi armuri, argintărie şi, cel mai important, câteva piese care fac parte din tezaurul regal.
Vorbim aici despre bijuterii, sceptre şi coroana regală prusacă, creată pentru împăratul Wilhelm al II-lea, în 1889, reprezentând simbolul suprem al puterii dinastice a familiei. Pe toate acestea, dar și multe altele, le găsim în Castelul Hohenzollern, un adevărat magnet pentru turiști.
Un aspect extrem de important este acela că pe unul dintre pereţii castelului este pictat arborele genealogic al dinastiei, în care se poate citi şi numele regilor României: Carol I, Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I.
Este fascinantă ideea că peretele este completat mereu şi există suficient spaţiu pentru a fi scrise toate generațiile viitoare ale dinastiei.
Castelul, folosit ca platou de filmare pentru megaproducții de la Hollywood
Clădirea este construită în stil neogotic, cu ziduri înalte, ferestre înguste şi turnuri terminate în creneluri. Simbol al uneia dintre cele mai importante dinastii ale Europei, Castelul Hohenzollern din Sigmaringen este astăzi transformat în muzeu.
Locul adăpostește un mileniu de istorie a uneia dintre cele mai emblematice dinastii ale Europe. Castelul a fost folosit și ca platou de filmare pentru megaproducții de la Hollywood.
Castelul de Hohenzollern, istorie în stare pură
Printre vizitatorii castelului, aflat în regiunea germană Baden-Württemberg, este și istoricul timişorean Vasile Docea, care a vorbit despre simbolistica acestui loc.
„Am ajuns la Sigmaringen în cadrul unei cercetări legate de istoria monarhiei în România şi în special de biografia lui Carol I. Am început descifrarea, traducerea şi publicarea jurnalului Regelui Carol I. Pentru că m-a interesat perioada copilăriei, a anilor de studiu, a formării sale intelectuale, am vizitat chiar de două ori Castelul Sigmaringen. Arată impresionant, deşi imaginile de pe cărţile poştale şi ilustratele nu îl prezintă ca pe ceva foarte spectaculos.
Pare mai degrabă un ansamblu de construcţii burgheze, mult diferit faţă de un alt castel al familiei Hohenzollern, care se află în apropiere, castelul din burgul Hohenzollern, oraşul originar al familiei în evul mediu. Castelul Sigmaringen apare mai târziu. Este un ansamblu de construţii care s-au adăugat în timp. Se află pe o stâncă masivă, în mijlocul a ceea ce astăzi înseamnă oraşul Sigmaringen, în sudul Germaniei”, mărturisea Vasile Docea pentru Adevărul.
Castelul prinților de Hohenzollern-Sigmaringen
Castelul şvăbesc de la Sigmaringen se află la o distanţă de 1.165 de kilometri de Timişoara şi 200 de kilometri de München. Acesta adăposteşte peste 3.000 de obiecte istorice. Vasile Docea a fost impresionat însă de colecţia de arme şi armuri, considerată una dintre cele mai mari din Europa.
„Castelul este reşedinţă funcţională a ramurii de Sigmaringen a familiei Hohenzollern, dar în acelaş timp este şi spaţiu public, vizitabil. Parte din castel este amenajat ca muzeu. Karl Anton era un mare iubitor de artă şi antichităţi şi a amenajat Sala Armelor din castel, la fel şi Galeria de Artă. Sunt expuse armuri medievale, arme de toate felurile”, a povestit istoricul Vasile Docea.
Castelul este al treilea dintre cele trei castele care au fost construite pe versantul muntelui, toate numite după familia regală germană Hohenzollern.
Muntele pe care se află acest castel regal este cunoscut în germană ca „Burg Hohenzollern” sau muntele Hohenzollern.
Prima mențiune din istorie despre castelul de aici are loc la începutul secolului al XI-lea și a fost considerat „cea mai fortificată casă din toată Germania.”
- Castelul Sigmaringen a fost un castel princiar și reședința prinților de Hohenzollern-Sigmaringen, din sudul Germaniei, în regiunea Baden-Württemberg.
- Castelul Sigmaringen a fost menţionat pentru prima dată în anul 1077, în cronicile mănăstirii Petershausen.
- Castelul copilarăiei lui Carol I, din Baden-Württemberg, poate fi vizitat, contra cost, el aparţinând în continuare familiei Hohenzollern-Sigmaringen, care îşi are reşedinţa de iarnă acolo. Astăzi, capul familiei Hohenzollern este Prinţul Karl Friedrich.
Vizitele se organizează în grupuri de minimum 15 persoane. Conform site-ului oficial al castelului, ghizii folosesc anecdote şi poveşti pentru a explica viaţa de la castel şi istoria dinastiei Hohenzollern, care a condus şi Prusia.
Castelul este reşedinţa prinţilor Hohenzollern-Sigmaringen în perioada de iarnă, astfel că atunci când este locuită de ei, vizitatorii au parte de restricţii.
Galerie FOTO realizată de Mihai Pop, fotoreporter GÂNDUL
CITEȘTE ȘI:
Lucrările de reconstrucție a catedralei Notre-Dame din Paris au început