Cât costă băuturile pe o plajă din THASSOS în 2023. Prețurile nu sunt deloc mici
Grecia continuă să fie o destinație de vacanță pentru foarte mulți români, țara fiind cunoscută în principal pentru peisajele de vis și pentru prețurile relativ accesibile.
Se pare, însă, că unele localuri de pe insulă au devenit destul de scumpe, mulți turiști fiind nemulțumiți de prețurile cerute în unele baruri și restaurante.
Astfel, mulți turiști și-au dat seama că proverbul „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg” este cât se poate de reală. Aceștia și-au planificat un anume buget pentru concediul în Grecia, dar au realizat că prețurile de acolo sunt mai mari decât se așteptau, arată PlayTech.
Care sunt prețurile din Thassos
Un exemplu recent a fost dezvăluit de un turist din România. În momentul în care a ajuns pe Paradise Beach, o plajă din Thassos, a fost uimit când a văzut cât trebuie să scoată din buzunar.
Acesta a comandat un fresh de portocale, un Mojito și un Cuba Libre, iar la final, totalul a fost de nici mai mult, nici mai puțin de 21 de euro, adică în jur de o sută de lei.
Alți turiști români spun, însă, că au avut surprize plăcute în ceea ce privește prețurile. Unul spune, spre exemplu, că pentru o bere, o cafea și două ape, a plătit doar 10 euro.
„Masa de aseară: platou calamar întreg , platou caracatiță , salată grecească și o porție cartofi prăjiți, €35. Prețurile din Thassos la mâncare sunt foarte bune. Băutura nu e așa ieftină: un Aperol Spritz făcut ca lumea, 8-8.5 €. Până si în Veneția era 7”, mai spune altcineva.
Cât costă să închiriezi un șezlong în Corfu
Un turist român a postat, pe un grup de Facebook dedicat călătoriilor în Corfu, o fotografie cu tarifele pentru șezlongurile de pe o plajă de pe acestă insulă.
Potrivit anunțului, tarifele depind de zona de pe plajă unde șezlongul este situat. Astfel, prețurile pentru șezlonguri sunt după cum urmează:
- Zona A: 7,5 euro de persoană, în condițiile unei consumații minime de 10 euro;
- Zona B: 5 euro de persoană, cu o consumație minimă de 10 euro;
- Zona C: Folosirea șezlongului e gratuită, dar consumația minimă este de 10 euro.
Potrivit anunțului, după ora 18:00, șezlongurile sunt gratuite, în contextul în care turiștii consumă de cel puțin 5 euro. Citește mai mult…
Sursa foto: Envato Elements