Prima pagină » Actualitate » Cât COSTĂ cel mai scump model, la „Târgul Căciulilor” din Blaj. Este un preț record, iar materialul folosit e unul special

Cât COSTĂ cel mai scump model, la „Târgul Căciulilor” din Blaj. Este un preț record, iar materialul folosit e unul special

Cât COSTĂ cel mai scump model, la „Târgul Căciulilor” din Blaj. Este un preț record, iar materialul folosit e unul special

„Târgul Căciulilor” din Blaj are loc, în fiecare an, de Sfântul Nicolae. Acest eveniment dă startul sărbătorilor de iarnă în Blaj, evenimentul fiind organizat de mai bine de două secole, pe 6 decembrie.

Aici pot fi găsiți „căciulari” tradiționali, specializați în articole din blană, dar și mulți comercianți, care vând și haine, jucării, încălțăminte, cosmetice, veselă sau obiecte de feronerie. Evident, fiind vorba de un târg, nu puteau să lipsească și deliciile tradiționale precum halva și turta dulce.

Revenind la articolele „vedetă” ale acestui eveniment, căciulile, și în acest an oferta a fost una extrem de variată, cele mai admirate modele au fost cele din blană naturală sau ecologică, colorate sau simple, de astrahan, nurcă sau nutrie.

Dar unii pasionații ai acestor obiecte vestimentare au fost nevoiți să plătească sume destul de mari pentru anumite modele. De exemplu, recordul la preț l-a deținut o căciulă din caracul, o specie de ovine cu blană perfect buclată.

Producătorul acesteia a cerut 500 de lei pe ea. Dar, chiar și așa, puțini clienți au plecat acasă fără cel puțin un model.

„Căciuli de blană de miel am adus la târgul căciulilor. Se fac manual și de aia e greu”, a spus unul dintre producători, la Știrile ProTV, care a vorbit și despre celelalte prețuri.

„Depinde, la 200 de lei, 300 de lei. Reduceri sunt, reducere de Crăciun, 20%-30% cum ne înțelegem cu oamenii”, a adăugat acesta.

În trecut, la Târgul Căciulilor de la Blaj se făceau majoritatea cumpărăturilor de iarnă, iar căciulile și articolele din blană erau cele mai căutate, scrie Fanatik, care precizează că acest eveniment stabilea, într-un fel, prețul produselor, care era valabil pe tot parcursul anului.

„Târgul Căciulilor, manifestare care dă startul sărbătorilor de iarnă la Blaj, este un eveniment cu o puternică încărcătură istorică, care face parte din tradiția Blajului, de peste 200 de ani. Le doresc miilor de vizitatori, așteptați în centrul municipiului Blaj, pe Bulevardul Republicii, ca «Târgul Căciulilor» să le ofere și în acest an numai lucruri frumoase, satisfacţii și voie bună!”, a transmis primarul Municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, pe Facebook.

FOTO – Captură video: Știrile Pro TV

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?