Un anunț de închiriere din Londra a atras atenția presei după ce au fost postate mai multe fotografii cu apartamentul tip studio. În imagini apare un pat montat deasupra canapelei, din economie de spaţiu.
Potrivit Mirror.co.uk, spaţiul este atât de mic încât nu exista o altă soluţie. Dar unii apreciază ideea bizară, spunând că din pat se pot uita mai bine la televizor.
Apartamentul e situat în Finsbury Park, Londra și poate fi închiriat cu aproape 1.500 de euro pe lună (aproape 7.350 lei).
Bucătăria este dotată cu un cuptor cu microunde, frigider cu congelator, însă nu are cuptor, ci doar o plită electrică.
În baie, chiriaşii au parte de un duş, o cadă, WC şi chiuvetă, toate aşezate foarte aproape de cameră.
Patul, care dă senzația că plutește, este accesibil cu ajutorul unor trepte care funcţionează şi pe post de cutii de depozitare. Și, deși ataşat de perete, patul este susţinut doar de o singură bară.
Proprietatea nu are grădină şi nu se oferă loc de parcare, iar înăuntru nu poate locui decât o singură persoană, scrie observatornews.ro.
„Este un studio perfect funcţional mobilat, pentru oricine doreşte un spaţiu curat, modern şi cu o localizare bună. Este la trei minute de mers pe jos faţă de staţia de metrou Finsbury Park, aproape de staţiile de autobuz şi tren. Wi-Fi inclus”, se arată în anunţul de închiriere.
FOTO – openrent.co.uk