Cât COSTĂ, de fapt, cea mai ieftină casă din lume. Unde se află locuința care se vinde aproape gratis
Cea mai ieftină casă din lume se află în inima orașului Pontiac, Michigan. Cei interesați o pot achiziționa la prețul de doar 1 dolar. Achiziționarea reședinței care se vinde pe nimic presupune însă o adevărată aventură.
Locuința a fost construită în 1956 și dispune de două dormitoare, o baie și o bucătărie generoasă.
„Intră în casă și experimentează un carusel palpitant al emoțiilor, în timp ce descoperi fiecare colțișor care cere atingerea ta creativă. Acoperișul cu siguranță a avut și zile mai bune, dar hei, încă nu plouă în casă”, i-a asigurat pe clienți agentul imobiliar Chris Hubel, care lucrează la Good Company, potrivit Insider.
El a adăugat că a primit sute de telefoane și că anunțul ape peste 90.000 de vizualizări încă din prima zi de la publicare.
O femeie a cumpărat 3 case cu 3 euro, într-un oraș din Sicilia
O femeie din California a cumpărat trei case abandonate dintr-un sat din Sicilia, cu un preț total de 3,30 dolari. În multe localități părăsite din Italia sunt scoase la vânzare case la prețuri incredibil de mici în încercarea de a atrage locuitori, scrie Insider.
Când Rubia Daniels a auzit pentru prima dată despre casele ieftine din Italia, a știut că trebuie să le vadă cu ochii ei.
„Am fost atât de uimită. A fost unul dintre acele lucruri pe care trebuie să le vezi ca să te asiguri că sunt adevărate”, a declarat Daniels, stabilită în San Francisco, pentru Insider. „M-am documentat, iar în trei zile aveam biletul de avion, o mașină de închiriat, hotelul și am plecat.”
La finalul unei călătorii de 10 zile în Mussomeli, un orășel din Sicilia, în iulie 2019, ea era mândra proprietară a trei case care se aflau în stare de degradare și pe care le-a cumpărat cu doar 1 euro, sau 1,10 dolari, fiecare.
Tranzacția a fost confirmată de o organizație care se ocupă de vânzarea de case cu doar un euro în Mussomeli.
„Este un concept ecologic”
Daniels, care s-a mutat de la periferia orașului Brasilia din California în urmă cu 30 de ani, a declarat că orașul italian i-a amintit de casa copilăriei sale.
„Oamenii au fost super primitori și toată lumea a vrut să bea o cafea cu mine. Agenții imobiliari m-au îmbrățișat ca pe o soră și au fost alături de mine în fiecare zi pe toată perioada cât am stat acolo”, a spus Daniels.
Daniels a declarat că are planuri diferite pentru fiecare dintre noile sale case.
„Vreau ca cea la care lucrez acum să fie o galerie de artă. Una dintre case o voi păstra să locuiesc în ea, iar pe cea de-a treia, care este și cel mai mare proiect al meu, vreau să o transform într-un centru de relaxare, de care să profite comunitatea”, a adăugat ea.
Sursa Foto: Chris Hubel/Good Company