Cât costă un kilogram de ROȘII românești. Nu mulți își permit să dea atâția bani
Pe tarabele din piețe au început să apară la vânzare primele roșii românești. Însă, așa cum ne-am obișnuit an de an, prețurile sunt prohibitive.
De fapt, putem spune că roșiile românești sunt mai scumpe decât carnea de porc.
Roșiile românești, prețuri astronomice
Unii comercianți vând roșiile cu 60 de lei pe kilogram, potrivit B1 TV.
Dacă românii de rând se plâng de prețurile uriașe, fermierii spun că au fost nevoiți să modifice tarifele din cauza costurilor mari de producție specifice acestei perioade a anului.
Mai mult, producătorii spun că, pentru ei, vânzarea roșiilor în această perioadă este o investiție mare cu riscuri pe măsură. Și nu au garantat niciun profit în condițiile în care piața este plină de marfă din import mult mai ieftină.
În Craiova, de exemplu, în locul roșiilor românești în piețe se caută produse aduse din Italia și Grecia, care au prețuri accesibile.
Totuși, fermierii spun că diferența de preț trebuie pusă pe condițiile meteorologice din țările respective, unde clima permite cultivarea la liber a legumelor și fructelor. În shimb, în România, producătorii sunt obligați ca pe timp de iarnă să investească în sere și sisteme de încălzire.
Iar subvențiile oferite de stat, se mai plâng fermierii, nu îi ajută prea mult. Oricum, nu atât cât să aibă impact asupra prețurilor de vânzare.
În fața prețurilor uriașe practicate, clienții se orientează spre roșiile din import, poate nu la fel de gustoase, dar categoric mai ieftine.
CITEȘTE ȘI:
Cât costă un kilogram de roșii românești în piețele din România! Suma e ireală