Cât costă un sandwich pe Arena Națională, la Euro 2020. O ciocolată este 20 de lei. Ce fel de bere se găsește pe stadion
Dacă ai bilet la unul dintre cele două meciuri care se vor mai juca pe Arena Națională la Euro 2020, este bine să afli și ce prețuri se practică pe acest stadion la mâncare și băutură. Un sandwich, fie vegan, fie cu salam, costă 20 de lei.
Pe Arena Națională din București, stadion gazdă la Campionatul European de Fotbal UEFA 2020, nu se vând băuturi alcoolice.
Berea este fără alcool, iar un pahar de 500 mililitri costă 14 lei, în timp ce la 330 costă 10 lei.
Zece lei costă și o apă sau un suc la jumătate.
Când vine vorba de mâncare, prețurile sunt mai piperate. Astfel, un sandwich cu salam, vegan sau cu pui costă 20 de lei.
În pauza meciurilor este coadă la bere
În ceea ce privește dulciurile, o ciocolată costă tot 20 de lei.
Cei mai mulți suporteri nu se uită la prețuri, iar în pauzele de la meciuri se formează cozi la punctele de servire, așa cum a fost la meciul Ucraina – Macedonia de Nord.
În ceea ce privește accesoriile, acestea se vând ca pâinea caldă. Mingia oficială a turneului se vinde cu 650 de lei, în timp ce un tricou (replică) cu însemnele naționalelor care joacă la București se vinde și cu 400 de lei. De exemplu, un suporter ucrainean a plătit, joi, 190 de lei pe o șapcă și un fular.
Accesul pe Arena Națională se face foarte lejer
Dacă vorbim de atmosferă, aceasta este superbă, iar accesul se face foarte lejer pe stadionul care arată spectaculos. În jurul arenei este plin de forțe de ordine, dar și de voluntarii care sunt foarte utili.
Pe Arena Naţională s-au jucat două meciuri din grupe, iar pe 21 se va mai juca încă un meci, tot din grupă.
- 13 iunie: Austria – Macedonia de Nord (3-1)
- 17 iunie: Ucraina – Macedonia de Nord (2-1)
- 21 iunie: Ucraina – Austria
- 28 iunie: un meci din optimile de finală
Foto: Nicolae Oprea / Gândul