Prima pagină » Actualitate » CÂT COSTĂ viața în Germania. Ce calcul a făcut o româncă

CÂT COSTĂ viața în Germania. Ce calcul a făcut o româncă

CÂT COSTĂ viața în Germania. Ce calcul a făcut o româncă

Să ai o viață decentă poate însemna, în ultima perioadă, din cauza inflației crescute, o sumă destul de importantă pe care să o plătești pentru facturile lunare. Însă, ce se întâmplă dacă locuiești în altă țară? Cât costă traiul lunar într-un alt loc? Este mai bine sau mai rău?

O româncă stabilită în Germania a făcut, recent, un calcul. Cât costă să trăiești Germania? Femeia a postat un videoclip pe rețelele de socializare în care explică de câți bani ai nevoie să trăiești acolo.

”Cât costă să trăiești în Germania cu un salariu super normal și ca o persoană singură? O să luăm un salariu brut de 3019 EURO. Asta ar însemna un salariu net de 2.163 euro. În primul rând ne gândim că trebuie să locuim undeva. Dacă ne uităm la apartamentul acesta de 2 camere și 41 de mp, ar costa cam 570 euro pe lună într-un caz bun în care ai căldură și apă. Asta înseamnă că o să plătești pentru curent cam 60 de euro pe lună. Mai punem asigurări, telefon, internet. Asigurările, dacă ai și mașină, vor fi cam 40 de euro pe lună, în cazul în care ai o mașină normală. Un abonament normal la Internet, la fel ca și la telefon, să zicem că împreună ar fi 70 euro pe lună”, explică femeia.

”Nu uitați că vorbim de o singură persoană. Dacă vorbim de drumuri la serviciu și înapoi, undeva unde nu mergi mult cu mașina, mai punem undeva la 200 de euro pe lună pentru benzină sau motorină, depinde de mașină. La fel și pentru mâncare. Am calculat totul la un 200 de euro pe lună, dar depinde dacă mănânci mai mult sau mai puțin. Dacă de exemplu vrei să mai ieși în oraș să mănânci… Trebuie să iei în calcul și credite. Lucruri pe care le cumperi prin bancă și trebuie să le plătești, cum ar fi telefoane, televizoare, etc. Dacă stai să te gândești: mobila pentru apartament trebuie s-o cumperi, pentru că de obicei apartamentele se dau goale în chirie. La fel, prețurile diferă în funcție de zona unde locuiești. E viața scumpă sau ieftină?”, se întreabă românca.

@ioanavasilee Tu ce părere ai? #germanacuioana #fyp ♬ sunet original – Ioana Vasile

Comentariile nu au întârziat să apară. Cei mai mulți internauți constestă calculul făcut de româncă, aceștia spunând că viața este, de fapt, mult mai scumpă.

”Cred că acest calcul a fost făcut acum 4 ani la ce preturi spui acolo”, ”Nu știu unde locuiești tu,dar ai noroc. O chirie de 2 camere nu am văzut sub 850 euro,asta într-un caz bun”, ”Depinde extrem de mult în ce regiune/oraș locuiești…în Munchen un apartament de 2 camere te costă minim 1200 euro… poate 200 euro mai puțin în afara orașului”, ”În ceea ce zici tu nu cred ca exista in realitate, sau cel putin nu am intalnit încă eu. Stau de 10 ani in Germania”, au fost doar câteva dintre comentariile acestora.

 

Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de ani, când lucra ca reporter pentru un ziar săptămânal. ... vezi toate articolele

Citește și