Cât de des trebuie curățate URECHILE și ce ne recomandă specialiștii să folosim pentru acest lucru în locul bețișoarelor
Igiena urechilor este importantă, fiind un obicei care trebuie respectat constant. Ceara din ureche este normală, având rol de protecție pentru urechea internă, dar nu trebuie lăsată să se adune excesiv, ca să blocheze canalul auditiv.
Dar, în general, atunci când vine vorba de igiena urechilor, oamenii folosesc celebrele bețișoarele. Dar specialiștii recomandă renunțarea la ele sau, oricum, folosirea acestora cât mai rar pentru că nu fac decât să împingă ceara și mai adânc în ureche. Iar, în timp, această ceară acumulată se blochează și creează alte probleme de sănătate, scrie Fanatik.
În schimb, în locul bețișoarelor de urechi, puteți folosi agenți de înmuiere a cerumenului, care se găsesc sub formă de soluții în farmacii și pot fi achiziționați fără prescripție medicală. Agenții de înmuiere trebuie aplicați de 2-3 ori pe zi, timp de 4-5 zile.
Cât de des trebuie curățate urechile
Așadar, ceara de ureche acumulată excesiv duce la probleme de sănătate. Când se ajunge în această situație, va trebui să o îndepărtezi, pentru că altfel te vei confrunta cu tinitus (țiuit în ureche), mâncărime în canalul auditiv, durere și chiar senzația de urechi înfundate.
Otorinolaringologii* spun că e bine ca medicii să fie cei care îndepărtează ceara din ureche pentru a nu exista complicații. Acasă, poți doar să cureți urechea externă cu apă, săpun și o lavetă curată. De asemenea, se recomandă controalele frecvente ale urechii, de la trei până la șase luni.
Însă, persoanele care nu au probleme cu nivelul de ceară, pot rări vizitele la medic și pot merge o singură dată pe an. Dar e bine să se consulte cu specialistul cu privire la anumite metode de curățare la domiciliu, pentru a preveni acumularea de ceară.
*Otorinolaringologie, sau prescurtat ORL, este specialitatea medicală care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor urechii, nasului, gâtului, căilor respiratorii superioare, sinusurilor.
FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia