Prima pagină » Actualitate » Cât de grave sunt efectele din „LUNEA NEAGRĂ” pe marile burse ale lumii. ”A generat un val de panică. Este doar o scădere de emoție”

Cât de grave sunt efectele din „LUNEA NEAGRĂ” pe marile burse ale lumii. ”A generat un val de panică. Este doar o scădere de emoție”

Cât de grave sunt efectele din

A fost „lunea neagră”, la nivel mondial, pentru piețele bursiere care s-au prăbușit, neașteptat, la început de săptămână. Acțiunile japoneze au scăzut cu 12,4%, motivul principal invocat fiind temerile în legătură cu situația economică a Statelor Unite, care s-ar putea îndrepta spre recesiune. Și bursele europene au intrat direct „pe roșu”, iar Bitcoinul a pierdut 18% din valoare față de ziua de vineri. Miercuri, boardul Băncii Naționale a României se reunește într-o ședință.

Cea mai mare scădere înregistrată a fost a indicelui Nasdaq, axat pe tehnologie.

Așa cum era de așteptat, și Bursa de Valori Bucureşti a deschis în scădere abruptă prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, pe fondul declinului şi a volatilităţii de pe bursele externe.

Panică și îngrijorare! Bursa de pe Wall Street a deschis pe roșu

  • Acțiunile Big Tech s-au îndreptat, luni, spre noi pierderi la început de tranzacționare pe Wall Street, potrivit The Guardian.
  • Nvidia a scăzut cu 9% în tranzacțiile înainte de deschiderea bursei, în timp ce Apple a scăzut cu 8%, iar  Microsoft a scăzut cu 5%, Alphabet are o valoare cu 4,7% mai mică și Amazon se îndreaptă către o scădere de 2,8%.
  • De cealaltă parte a baricadei, prețul aurului a crescut aproape de cea mai mare valoare istorică, deoarece metalul prețios este privit de investitori ca un bun refugiu tradițional. În schimb, Bitcoin a pierdut 18% din valoare de vineri, ajungând luni la 53.400 USD.
  • În plus, la Bursa de la New York, prețul acţiunilor Amazon Inc a scăzut cu 8,8%, pe fondul declinului general de pe pieţele bursiere, astfel încât averea netă a lui Jeff Bezos s-a redus la 191,5 miliarde de dolari, conform indicelui miliardarilor realizat de Bloomberg.

Situația economică, pe nisipuri mișcătoare în SUA, i-a determinat pe investitori să fugă de activele riscante și să mizeze pe faptul că vor apărea reduceri rapide ale dobânzilor pentru a salva creșterea economică, potrivit informațiilor Reuters.

Actualele turbulențe din piețele globale, stârnite de teama unei viitoare recesiuni în SUA, au loc cu doar două zile înainte ca boardul BNR să se reunească într-o ședință de politică monetară,.

„Este o scădere poate prea amplă și este doar una de emoție”

Mihai Chişu, unul dintre cei mai vechi brokeri din piață, a explicat, pentru Gândul, cât de vulnerabilă este piața în acest context, dar și cum au fost afectate companiile românești de ceea ce s-a întâmplat în „lunea neagră.”

Brokerul a precizat că această zguduire a piețelor globale nu este una care să aibă în spate fundamente macroeconomice foarte puternice, ci este bazată pe o emoție în cascadă, în care primul val de vânzători i-a activat și pe ceilalți.

„În general, bursele financiare sunt interconectate între ele, chiar dacă și motivația din spate, cel mai adesea, este foarte simplă, și anume că sunt fonduri de investiții care investesc într-o manieră globală. Și atunci când o piață importantă, precum este piața americană, cunoaște niște scăderi care nu sunt semnificative – dar au arătat totuși că este o vulnerabilitate a pieței în acest moment, după niște creșteri susținute ale piețelor dintr-o lungă perioadă de timp -, toată această corecție generează un val de panică.

Mai bine spus, un semnal pe care mulți îl primesc și încep să-și marcheze din profituri, anticipând că un astfel de semnal al pieței americane este, de fapt, un declanșator pentru a marca niște profituri care sunt însemnate și în piața românească. Gândiți-vă că venim după niște perioade lungi de creștere, iar acum, ceea ce preponderent s-a văzut, a fost o intrare a retailului la vânzare.

Adică, nu atât de mult o panică pe volume, ci mai degrabă o panică indusă prin scăderi abrupte, pe motive că retailul este mai activ decât de obicei și își marchează din profituri. În opinia mea, această scădere a pieței este, poate, prea amplă și este doar una de emoție, nu este una care să aibă în spate neapărat niște fundamente foarte puternice.

Astăzi, companiile în bursa românească au scăzut, nu că ele sunt mai puțin bune, ci pentru că emoția s-a generat în cascade. Primul val de vânzători a activat mai departe și alți vânzători care vor să nu piardă profiturile pe care le au deja. Se marchează, se vinde și este o reacție emotivă a pieței, nu altceva. Adică, nu este una care să aibă niște resorturi fundamentale, niște evenimente macroeconomice consistente care să ducă la o astfel de reacție precipitată. Este pur emoție!„, a explicat brokerul de bursă.

„Volatilitatea nu este ușor de gestionat, nimeni nu s-ar fi gândit săptămâna trecută că o se întâmple așa ceva acum”

Mihai Chişu a adăugat că durata unei astfel de situații este greu de anticipat, punctând că, în general, piețele își revin în câteva zile.

În mod normal, dacă lumea înțelege că acest lucru se bazează pur pe marcare de profituri, în general, piețele își revin repede, în câteva zile. Adică se stabilizează și după aceea lumea reîncepe să gândească fundamental ce se întâmplă, iar unii care au urmărit să prindă acțiuni mai ieftin, au așteptat astfel de corecție, este de bun augur.

Pe de altă parte, dacă piețele americane – pentru că piața americană este cea care dă trendul în lume – va avea în continuare un trend descendent, ceea ce eu nu prea cred, probabil că piețele vor fi arate în continuare. În general, piețele nu sunt ușor predictibile. Oamenii reacționează în timp ce se întâmplă evenimente. Volatilitatea nu este ușor de gestionat, pentru că nimeni nu s-ar fi gândit săptămâna trecută, marți, că o să se întâmple așa ceva acum”, a detaliat brokerul.

„Lumea se adaptează în funcție de ce stil de investiție are, dacă este investitor sau speculator”

Într-un asemenea context, precauția face parte din stilul și planul de tranzacționare, dar depinde foarte mult și de tipul de investitor.

Dacă ești investitor pe termen lung, atunci, privind fundamental la companiile care sunt bune, un astfel de eveniment în piețe creează oportunitatea de a le cumpăra mai ieftin. Dacă ești un speculator, atunci cu siguranță tranzacționezi după niște reguli de speculație – în care ai niște stop loss-uri, adică ai instrumente financiare sau, mai bine spus, niște maniere prin care să activezi niște ordine de vânzare automat prin niște stop loss-uri – și încerci să cumperi mai ieftin acele acțiuni, după ce, să zicem, ți-ai vândut din poziția inițială pe care o aveai. 

Lumea se adaptează în funcție de ce stil de investiție are, dacă este investitor sau speculator și în funcție de modul cum se desfășoară o astfel de evoluție a acțiunilor pieței în timp. Adică, dacă mâine o să scadă, probabil că cei care sunt investitori vor putea să acumuleze la prețuri și mici, adică o să-și drămuiască banii și o să aibă răbdare să cumpere acțiuni din ce în ce mai ieftin. Cei care sunt speculatori, vor putea să  aștepte până se confirmă revenirea pe un trend ascendent, pentru a reintra la cumpărare și a beneficia de poziții speculative”, a explicat Mihai Chișu, care are o expertiză puternică în zona bursei.

„Să te bazezi pe ceea ce ai gândit înainte de a se întâmpla aceste evenimente”

Într-o astfel de situație cu repercusiuni puternice, decizia cea mai bună, spune Brokerul Mihai Chişu, este să nu cazi pradă emoțiilor colective și să mergi în continuare pe planul de bază.

Cel mai bun sfat este să știi ce fel de investitor ești și să-ți urmezi planul. Să nu te lași copleșit de emoții, să te bazezi pe ceea ce ai gândit înainte de a se întâmpla aceste evenimente. Dacă ai avut în plan să cumperi acțiuni mai ieftine, să nu te oprească să-ți urmezi planul, când emoțiile te copleșesc.

Dacă vorbim despre un speculator, să știi exact că trebuie să-ți marchezi anumite poziții, în funcție de planul pe care-l aveai. Deci, să te ții  de planul pe care îl aveai, în pofida tentației emoțiilor de a te deturna de la acest plan, cam ăsta este sfatul”, a conchis Mihai Chișu.

„Temerile unei încetiniri globale s-au accentuat”

Claudiu Cazacu, consulting strategist XTB Romania, arată, într-o analiză pentru Gândul, că scăderile aspre de pe burse oferă un avertisment direct investitorilor despre perspectivele economiei reale și reprezintă și un mesaj de ascultat de către toți actorii economici și autoritățile monetare și fiscale.

„Deși lucrurile trebuie așezate în context – șocurile venind după niveluri record atinse de indici din Japonia, SUA sau Europa -, viteza deteriorării datelor economice, de la piața muncii din SUA la încrederea investitorilor, în versiunea Sentix, este preocupantă.

În Japonia, investitorii au accelerat o tendință începută în iulie și accelerată de decizia de ridicare a dobânzilor. Temerile unei încetiniri globale s-au accentuat, atât datele macroeconomice, cât și răspunsul burselor semnalând un risc în creștere.

Bursa locală a pierdut de asemenea teren, păstrând însă un avans de 15% de la începutul anului. Episodul recent anunță o perioadă de volatilitate chiar înaintea toamnei, oricum așteptată a fi tensionată sub spectrul relațiilor internaționale și al rundelor electorale de mare importanță. Pentru investitorii locali, perioada concediilor ar putea fi diferită față de anii trecuți, cu mai dese verificări ale cotațiilor și știrilor.

Pentru economie, ipoteza frânării bruște a SUA, adăugată peste o industrie în contracție în Germania, induce provocări în trimestrele următoare. Atenția va fi mărită și la finanțarea sectorului public, având în vedere deficitul bugetar deja la 3,6% în prima jumătate a anului. O ajustare controlată a deficitului în anii următori era mai ușor realizabilă într-un mediu internațional calm. Prudența pare a fi, în prezent, încă și mai necesară”, a explicat Claudiu Cazacu, unul dintre cei mai cunoscuți analiști de piețe financiare din România.

Bursa de Valori Bucureşti, afectată de scăderile abrupte ale burselor la nivel mondial

Scăderile abrupte ale burselor la nivel mondial, determinate de înrăutăţirea condiţiilor economice din SUA, se reflectă –  aşa cum era de aşteptat – şi la Bursa de Valori Bucureşti.

Astfel, indicele principal BET, care reflectă evoluţia celor mai tranzacţionate 20 de acţiuni de la Bucureşti, s-a depreciat în primele minute ale şedinţei de luni cu 2%, la 17.955 de puncte, după cum aratau luni datele publicate la bvb.ro.

Pe de altă parte, acţiunile Băncii Transilvania – cea mai mare bancă din România – pierd 4%, ajungând la 27,5 lei pe tranzacţii de 5 mil. lei. Petrom scade cu 2%, MedLife cu 5%, Transelectrica pierde 6%.

Trebuie să fim îngrijorați (n.r. – din cauza turbulențelor din piețele globale ), dar nu panicați. Pentru România, partea proastă a unor astfel de episoade de turbulențe pe piețele financiare este că suntem destul de expuși, în special prin prisma dependenței relativ ridicate de intrările de capital pentru finanțarea deficitului bugetar. O eventuală fugă a capitalurilor către piețe mai sigure ne-ar putea lăsa descoperiți pe termen scurt”, a spus Valentin Tătaru, economistul șef al ING Bank, citat de Hotnews.

Sursă foto: Ziarul Financiar

„Dacă nu se găsește rapid o soluție la această problemă, datoria va crește și mai repede în anii următori”

Cât despre datoria publică a Statelor Unite ale Americii, aceasta „a depășit pragul de 35 de trilioane de dolari, ceea ce nu reprezintă o surpriză, însă situația este una peste care va fi dificil de trecut și care ar putea afecta, în timp, piața și ratele dobânzilor”, arată și analiștii XTB, companie de tranzacționare pe bursele internaționale.

„De fapt, în ceea ce privește datoria SUA, nu este important nivelul în sine al datoriei, ci relația cu PIB-ul. Cu alte cuvinte, reducerea datoriei de la nivelul actual va fi un demers foarte dificil și poate reprezenta, în egală măsură, o amenințare pentru autoritățile care s-ar implica în rezolvarea acestei sarcini.

În termeni de raport datorie-PIB, nivelul este, de asemenea, foarte ridicat și depășește 120%, însă nu vorbim despre cel mai mare din istorie, deoarece în 2020, acesta a fost mai ridicat, arată analiștii XTB. 

Datoria publică ar putea atinge pragul de 55 trilioane de dolari. Totuși, dacă privim în urmă la istoria recentă, observăm o accelerare clară a creșterii datoriei după 2008 și, apoi, după 2020.

”Dacă nu se găsește rapid o soluție la această problemă, datoria va crește și mai repede în anii următori. În prezent, se estimează că ar putea depăși nivelul de 55 de trilioane de dolari până în 2034. Un deficit în creștere nu reprezintă o problemă foarte mare dacă moneda unei țări este dorită pe piață, așa cum este cazul dolarului american”, se arată în precizările analiștilor XTB.

Cum va fi afectată piața și cât vor cântări alegerile din SUA

Sursele citate au mai precizat că viitorul acestei situații va depinde în mare măsură de alegerea din noiembrie a noului președinte al Statelor Unite.

Cu toate acestea, mai explică analiștii XTB, dacă „tendința de devalorizare a dolarului continuă – băncile centrale cumpără din ce în ce mai mult aur pentru rezerve și încep să folosească alte monede -, moneda americană ar putea pierde statutul de „refugiu sigur.”

Speculații, scenari și îngrijorări pe piața bursei din lume

Prăbușirea burselor din aceste zile la nivel mondial creează speculații, scenarii și îngrijorări cu privire la o posibilă recesiune ce ar putea izbucni în Statele Unite și apoi s-ar extinde la nivel global.

Nu ar trebui privit ca un semnal de recesiune, este un semnal de îngrijorare cu privire la ce se întâmplă în Orientul Mijlociu și la implicațiile unei extinderi a războiului. Nu are legatură cu vreo anticipată recesiune, evident că sunt foarte mulți care speculează în momentul acesta, inclusiv brokeri americani, sub umbrela unei analize economice, dar nu este pe elemente de recesiune, este pe elemente de îngrijorare.

Dacă ar fi fost elemente de recesiune, dacă ne uităm pe burse, noi vedem că acum, practic, se ajunge la un nivel care era înainte de 2024. Dacă ar fi fost element recesionist, nici nu ar fi urcat, dar între aprilie și până zilele trecute a urcat foarte puternic și acum scad la nivelul lui aprilie. Este adevărat că, zi la zi, scăderea a fost destul de mare și de aceea au fost acele aprecieri că este cea mai mare cădere după 1987 la Japonezi. Căderea nu a fost pe trend, de scădere”, au declarat surse guvernamentale, consultate de Gândul.

Miliardarii lumii au simțit pe propria piele panica mondială la bursă

A post panică și printre miliardarii lumii. Averea netă a lui Jeff Bezos a scăzut vineri cu 15,2 miliarde de dolari, prevestind declinul amplu care a şters 134 miliarde de dolari din averile celor mai bogaţi 500 de oameni din lume și panica instaurată luni pe burse, transmite agenția Bloomberg.

Miliardarii din domeniul tehnologiei Mark Zuckerberg, Sergey Brin şi Larry Page au pierdut, de asemenea, peste trei miliarde de dolari fiecare, pe fondul declinului acţiunilor Meta Platforms Inc şi Alphabet la Bursa de la New York. Miliardarii din acest domeniu s-au confruntat cu o scădere a averilor de 68 miliarde de dolari, conform Bloomberg.

Declinul general al bursei americane a dus luni la o contagiere majoră și pe piețele asiatice, specialiștii de pe bursă fiind nevoiți să oprească de mai multe ori ședințele de tranzacționare, în timp ce investitorii așteaptă cu sufletul la gură deschiderea piețelor financiare din Europa și SUA.


CITEȘTE ȘI:

„Măcel pe burse”. Surse guvernamentale: NU ar trebui privit ca un semnal de recesiune. Sunt îngrijorări cu privire la conflictul din Orientul Mijlociu

SCĂDERI puternice la bursele din Asia. Corecțiile ar urma să afecteze și Europa / Scăderi și la Bursa de la București

Câți bani au pierdut bogații lumii după prăbușirea pieţelor bursiere / Jeff Bezos, mai sărac cu 15,2 miliarde de dolari într-o singură zi

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și