Prima pagină » Actualitate » Cât trebuie să plătești la stat pentru asigurare de concediu medical dacă nu ai contract de muncă

Cât trebuie să plătești la stat pentru asigurare de concediu medical dacă nu ai contract de muncă

Cât trebuie să plătești la stat pentru asigurare de concediu medical dacă nu ai contract de muncă

Cei care nu sunt nici angajați cu contract de muncă și nici în șomaj se pot asigura opțional pentru concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, în baza unui contract cu statul și a unei contribuții. Din luna august 2021, regulile asigurării opționale la concedii medicale pentru cei ce nu au venituri din contracte de muncă sau nu sunt șomeri au suferit o serie de modificări.

Printre altele, au fost modificate limitele superioare ale venitului lunar pentru care se plătește contribuția pentru asigurare și ale bazei de calcul al indemnizațiilor de concediu medical.

După cum prevede OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cei care nu realizează venituri în baza unui contract individual de muncă sau cei ce nu sunt în șomaj nu sunt asigurați, în mod automat, pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de stat.

Contribuția pentru concediu medical este de 1% din venitul lunar pe care-l alege fiecare și  apare în contractul de asigurare

Totuși, aceste persoane se pot asigura individual, în mod opțional, pentru concedii medicale, pe bază de contract de asigurare pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate. De la 1 august, așa cum stabilește OUG nr. 74/2021, act normativ apărut în iunie, regulile pentru asigurarea opțională la concediile medicale s-au schimbat, scrie avocatnet.ro

Dreptul la concedii medicale, pentru cei fără venituri din contracte de muncă sau cei ce nu sunt șomeri, este condiționat de plata unei contribuții. Contribuția este de 1% din venitul lunar pe care-l alege fiecare și ce apare în contractul de asigurare.

Potrivit schimbărilor recente, de-acum, venitul lunar pentru care se va plăti contribuția este “un venit ales care nu poate fi mai mic decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit potrivit legii, și nici mai mare decât valoarea a de 3 ori a acestuia”.

Înainte, limita superioară a venitului lunar în baza căreia trebuia plătită contribuția putea fi de cel mult 12 salarii minime brute. Această limită superioară a valorii venitului lunar în baza căreia trebuie plătită contribuția s-a păstrat însă în cazul persoanelor care optează pentru încheierea contractului de asigurare pentru a beneficia de concedii medicale și indemnizații pentru maternitate.

Baza de calcul al indemnizațiilor de concediu medical

O altă noutate apărută în această lună vizează baza de calcul al indemnizațiilor de concediu medical pentru cei ce se asigură opțional. Mai exact, baza de calcul al indemnizațiilor este stabilită acum, conform OUG 74/2021, “ca medie a veniturilor asigurate, înscrise în contractul de asigurare, din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, până la limita a 3 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată”.

Anterior, până la apariția OUG 74/2021, limita superioară a bazei de calcul al indemnizației era de 12 salarii minime brute pe țară. Nici în acest caz, limita superioară nu se aplică persoanelor care optează pentru încheierea contractului de asigurare pentru a beneficia de concedii medicale și indemnizații pentru maternitate, care au ca prag superior pentru baza de calcul al indemnizațiilor valoarea a 12 salarii minime brute.

Pentru ce boli ai dreptul la concediu și indemnizație fără îndeplinirea condiției de stagiu de asigurare

Potrivit OUG nr. 158/2005, persoanele asigurate pentru concedii medicale au dreptul la concediu și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, fără îndeplinirea condiției de stagiu de asigurare, în cazul urgențelor medico-chirurgicale, tuberculozei, bolilor infectocontagioase din grupa A, stabilite prin hotărâre a Guvernului, neoplaziilor, SIDA, precum și în cazul bolilor infectocontagioase pentru care se impune măsura izolării.

În cazul celor asigurați opțional pentru concedii medicale, dacă stagiul de asigurare este mai mic de șase luni, pentru situațiile amintite mai sus, baza de calcul al indemnizațiilor de asigurări sociale o constituie media veniturilor lunare asigurate, înscrise în contractul de asigurare, sau, după caz, venitul lunar din prima lună de asigurare.

Nu în ultimul rând, valabilitatea contractelor de asigurare opțională pentru concedii medicale semnate înainte de modificarea legislației se păstrează până la 31 august 2021.
Citește mai mult despre concediu medical, concediu medical 2021, pacienti, indemnizatie pentru concediul medical, asigurare facultativa concedii medicale, contract asigurare medicala, concedii medicale, someri

Citește și