Cătălin Drulă DEMASCĂ motivul pentru care PNL nu vrea să iasă de la GUVERNARE: „Le e FRICĂ să piardă accesul la resurse”
This browser does not support the video element.
Cătălin Drulă a analizat, în cadrul emisiunii „În opoziție cu Denise Rifai”, ostilitatea Partidului Național Liberal față de PSD și premierul Marcel Ciolacu. Fostul șef USR este de părere că liberalii nu vor să iasă de la guvernare și să rupă alianța cu social-democrații, în ciuda criticilor la adresa liderului PSD, deoarece ar pierde resurse importante.
Cătălin Drulă, fostul președinte USR, a declarat la emisiunea „În opoziție cu Denise Rifai„, că în ciuda criticilor Partidului Național Liberal la adresa PSD și a liderului Marcel Ciolacu, acestora le este „teamă” să acționeze printr-o moțiune de cenzură.
„Haideți să vedem, facem moțiune de cenzură, trece moțiunea de cenzură. A doua zi după moțiunea de cenzură e tot Ciolacu premier, dar interimar, până când face Iohannis niște consultări.” a declarat Cătălin Drulă.
Denise Rifai a chestionat ipoteza invocată de Drulă, care ar presupune ca Nicolae Ciucă să își demită propriul guvern, din momente ce PNL se află în alianță cu PSD-ul.
„Dumneavoastră îi cereți lui Nicolae Ciucă să voteze pentru demiterea polului Guvern?”, a fost întrebarea lui Denise Rifai.
Cătălin Drulă a argumentat apoi cum s-ar derula o eventuală moțiunea de cenzură împotriva alianței de guvernare PNL-PSD.
„Îi cer să-l dea jos pe Ciolacu. E simplu. Dacă-i Ciolacu e atât de rău pentru România, iese domnul Ciucă, în fiecare zi, și ne spune: „ăsta e toxic, a umblat la CCR, vrea să ducă democrația de râpă”. Ok, bun, hai să votăm o moțiune împotriva lui. Sunt două scenarii după moțiune, ori numim un nou guvern, putem să facem unul tehnic, unul tehnocrat care, în două luni, să organizeze alegerile, dacă nu, oricum miniștrii rămân fiecare pe poziție.
Ciolacu nu poate să dea afară miniștri. Orice propunere de revocare a unui ministru unde se trimite, că și Cîțu când l-a dat afară pe Stelian Ion, a trimis propunerea la Cotroceni, unde Iohannis, care, (fiind) prietenul PNL-ului, n-o să accepte să fie dați la o parte miniștrii PNL, de exemplu, la interne, asta e o gogoriță și profită de faptul că lumea nu se uită la detaliile constituționale.”
Fostul lider USR a concluzionat însă că acest „act de rezistență” al PNL-ului în fața social-democraților este „un teatru”, întrucât liberalii nu ar renunța niciodată la guvernare, întrucât ar pierde resursele de care beneficiază.
„Deci, în momentul în care trece moțiunea de cenzură, de-abia încep discuțiile despre votarea unui nou guvern. Votăm un guvern tehnic pentru o lună, cât mai până la alegeri, care să le organizeze. Astea sunt niște baliverne. Lor le frică de altceva, le e frică să piardă accesul la resurse. De fapt, ăsta tot e un teatru. Vor să guverneze în continuare împreună. „