Cătălin Predoiu a făcut public bilanțul infecțiilor cu noul coronavirus în instanțe. Ce măsuri are în vedere
Aproape 550 de angajaţi ai instanţelor au fost infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, iar cinci dintre aceştia sunt internați în terapie intensivă. Trei angajați din rândul personalului din instanţele de judecată au pierdut lupta cu noul coronavirus, de la debutul pandemiei, a transmis, marți, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, care a detaliat măsurile elaborate pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţii în instanţe şi parchete.
După apeluri repetate din partea magistraților și a personalului auxiliar din justiție privind existența mai multor focare de COVID-19 în instanțele din țară, implicit nevoia implementării unor măsuri imediate, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu a făcut public, marți, bilanțul cazurilor de infecție, potrivit datelor pe care le-a primit de la reprezentanţii Curţilor de Apel din România.
Unde s-au înregistrat decese
„Noi am fost în contact cu Curţile de Apel, cu Ministerul Public. (…) Ce pot să vă spun, pe baza datelor primite, este că în instanţe avem un număr de cazuri de infectare, astăzi, de 546 de persoane infectate, din care avem 5 cazuri în ATI. Sunt înregistrate la nivel naţional, pe ce date avem noi până la ora asta, trei decese în acest context: un caz de infarct anterior a avut COVID şi a fost internat la ATI, la Tribunalul Bacău, un deces la Timişoara, un deces la Iaşi. Nu am detalii, este ce mi-a parvenit de la Curţile de Apel”, a declarat, marți, ministrul Justiţiei, într-o conferință de presă, citat de News.ro.
Cu această ocazie, Cătălin Predoiu a anunţat că ministerul pe care îl conduse este pregătit să intervină şi să susţină modificări la nivel legislativ pentru a asigura desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţii în instanţe şi parchete. Ministrul a făcut referire la alocarea sumei de aproape 35 de milioane de lei pentru asigurarea măsurilor necesare prevenirii îmbolnăvirilor în instituţiile care ţin de justiţie.
„Aş vrea să reamintesc faptul că în debutul acestei pandemii Ministerul Justiţiei a alocat atât fonduri, cât şi materiale necesare pentru protecţia instanţelor şi parchetelor. Efortul financiar cu care Ministerul Justiţiei a susţinut această protecţie a instanţelor şi parchetelor din primele etape ale echipării (…) a fost de aproximativ 35 de milioane de ei care s-au îndreptat către instanţe şi parchete pentru luarea măsurilor necesare protecţiei faţă de pandemie”, a spus Predoiu.
Predoiu a anunțat că poartă consultări pentru a stabili dacă este necesară o organizare a instanțelor și parchetelor în funcție de situația individuală a acestora.
„Ministerul Justiţiei este pregătit să intervină, în limita competenţelor sale, dacă în urma consultărilor cu CSM şi cu preşedinţii de Curţi de Apel şi cu Ministerul Public se va ajunge la concluzia că va fi necesară o astfel de intervenţie de ordin legislativ, normativ, care să permită CSM împreună cu instanţele să efectueze o organizare a activităţii în raport de provocările din fiecare instanţă şi parchet, pentru că situaţia diferă de la instanţă la instanţă, de la parchet la parchet”, a declarat Predoiu, precizând va avea și mâine consultări cu conducerea CSM pe acest subiect.
„În concluzie, suntem pregătiţi să continuăm şi efortul de echipare şi suntem gata să intervenim dacă situaţia o va impune, o să am consultări şi cu CSM mâine, în permanenţă am avut discuţii cu doamna preşedintă pe acest subiect”, a mai afirmat ministrul.
Solicitări pentru suspendarea activității judiciare
Măsurile luate de Ministerul Justiției au fost incluse în raportul Cabinetului Orban, la un an de când se află la guvernare, publicat vinerea trecută. Documentul face referire și la proiectul de lege privind unele măsuri în domeniul justiției în contextul pandemiei de COVID-19 a fost elaborat și aflat în debatere publică de Ministerul Justiției încă din 8 septembrie.
Proiectul include o serie de reguli de procedură care au mai funcționat temporar pe durata decretelor prezidențiale privind starea de urgență, dar și unele noi privind desfășurarea unor acte de procedură la distanță, prin intermediul tehnologiilor.
Judecătoarea Viorica Costiniu, preşedinte de onoare al Asociaţiei Magistraţilor din România, a transmis, luni, o scrisoare deschisă ministrului Cătălin Predoiu, prin care solicită măsuri de suspendare a activității judiciare cu operarea doar a urgențelor, în contextul în care sindicatele personalului din magistratură se plâng că sălile de judecată au devenit adevărate focare COVID.
Anterior, săptămâna trecută, reprezentanții Sindicatului Național al Grefei Judiciare „Dicasterial” Timișoara s-au plâns, într-un comunicat, că „lipsa de reacţie, incompetenţa şi incapacitatea de a gestiona situaţia pandemică a autorităţilor, atât centrale, cât şi locale ucide oameni!”, făcând referire la focare existente în instanțele și parchetele din Ploiești, Iași, Bacău și Timișoara.