Câte MESE trebuie să mâncăm zilnic, pentru o viață sănătoasă. Medicii nutriționiști și experții în diete, contraziși de specialiștii în gastronomie

Publicat: 09 02. 2024, 22:39
Actualizat: 09 02. 2024, 23:05
Sursa foto: caracter ilustrativ / Sursa: Shutterstock

Specialiștii în gastronomie contrazic faptul că doar cele trei mese pe zi recomandate de medicii nutriționiști și experții în diete susțin sănătatea. Ei spun că, de fapt, ar fi nevoie de 10 mese pe zi pentru ca organismul să funcționeze eficient.

Oamenii care suferă de probleme precum arsuri la stomac, gastropareză, balonare sau senzație de plenitudine pot reduce aceste simptome mâncând mai des, dar porții mai mici, spune Lindsey DeSoto, medic nutriționist din Mississippi, citată de The New York Post.

Dimensiunile mici ale porțiilor, când se mănâncă șase până la 10 mese/zi, ajută digestia unei persoane, pentru că stomacul nu are atât de mult de digerat după fiecare masă consumată pe parcursul zilei.

La rândul său, o persoană care își propune să piardă câteva kilograme ar putea ajunge la rezultate mai bune dacă mănâncă șase sau mai multe mese pe zi. De asemenea, DeSoto a subliniat că dimensiunile porțiilor, dar și caloriile, joacă un rol important.

„De exemplu, dacă aveți nevoie de 1.800 de calorii pentru a vă menține greutatea și alegeți să mâncați șase mese mici zilnic, fiecare masă ar trebui să aibă în jur de 300 de calorii. Asigurați-vă că rămâneți în cadrul necesarului zilnic de calorii și împărțiți-le între numărul de mese consumate. Porțiile mai mici și mâncate mai frecvent sunt adesea sub formă de alimente ultraprocesate și gustări care nu conțin suficiente nutrienți esențiali de care corpul tău are nevoie. Prin urmare, este esențial să vă concentrați și pe calitatea alimentelor pe care le consumați”, a spus DeSoto.

Acest lucru nu înseamnă că a mânca de trei ori pe zi este o problemă, acest lucru poate fi în regulă atunci când doriți să vă întăriți metabolismul.

Metabolismul este o reacție chimică naturală în corp care transformă alimentele în energie, ajutând corpul să elimine senzația de foame a unei persoane.

Pe de altă parte, un al studiu arată că numărul total de mese pe care o persoană le consumă ar putea fi legat de riscul de boală, conform unui raport din 2019.

Cercetarea a „demonstrat o creștere semnificativă a riscului de boală”, dacă o persoană consumă șase sau mai multe mese pe zi, comparativ cu cineva care mănâncă doar una sau două mese pe zi.