Prima pagină » Actualitate » Câte metrouri Alstom produse în Brazilia vor ajunge în țară în 2024. Mihai Barbu, Metrorex: „Primul tren va fi în București la sfârșitul lui martie”

Câte metrouri Alstom produse în Brazilia vor ajunge în țară în 2024. Mihai Barbu, Metrorex: „Primul tren va fi în București la sfârșitul lui martie”

Primul metrou Alstom Metropolis fabricat în Brazilia va ajunge la sfârșitul lunii martie în București, iar până la sfârșitul anului vor ajunge în Capitală, în total, 10 astfel de garnituri, a declarat, pentru Gândul, Mihai Barbu, președinte al Consiliului de Administrație Metrorex.

  • primul metrou Alstom Metropolis va pleca din Brazilia spre București pe 22 februarie;
  • al doilea metrou va pleca spre București pe 28 martie;
  • zece metrouri Alstom vor ajunge în București până la sfârșitul anului 2024;
  • alte trei garnituri Alstom vor ajunge la București în 2025.
  • cele 13 garnituri vor costa peste 100 de milioane de euro.

„S-a făcut recepția la primul tren, în Brazilia, și urmează să plece undeva pe 22 februarie, și să ajungă până la sfârșitul lunii martie la București. Al doilea este prevăzut să plece în 28 martie și să ajungă în mai la București. Apoi, din șase în șase săptămâni se livrează câte unul. Asta înseamnă că în 2024 se livrează cam 10 trenuri, iar anul viitor următoarele trei”, a declarat pentru Gândul Mihai Barbu, președinte CA Metrorex.

Potrivit acestuia, primul tren trebuie să facă revizia de 10 mii de kilometri, după care va fi introdus cu călători.

„O să găsim variantele cele mai bune, să facem fie noaptea rodajul, fie între cursele noastre”, explică Mihai Barbu.

Potrivit oficialului Metrorex, vagoanele vor veni cu vaporul până la Hamburg, apoi pe trailer, vagon cu vagon.

„Vor ajunge la Deutsche Bahn în București, de unde vor pleca pe calea ferată la depoul nostru din Berceni”, mai susține Mihai Barbu.

Gândul a publicat în premieră, în septembrie anul trecut, imagini VIDEO cu noile metrouri, care pot fi vizionate AICI.

Noile metrouri Alstom vor circula pe Magistrala Drumul Taberei

Noile vagoane, care vor ajunge în România cu foarte mare întârziere, ar urma să intre în circulație anul acesta pe Magistrala Drumul Taberei.

Fiecare tren are șase vagoane, 114 metri lungime și capacitatea este de 1.200 de pasageri/tren.

Alstom ar fi trebuit să livreze prima garnitură către Metrorex, din cele 13 rame, în iunie 2023, însă, vor ajunge cu o întârziere foarte mare.

Metrorex și Alstom au semnat în 2020 contractul pentru cele 13 trenuri de metrou , care vor fi introduse pe Magistrala 5.

Contract de peste 100 de milioane de euro

Valoarea contractului pentru cele 13 trenuri este de peste 100 de milioane de euro.

Contractul dintre Alstom și Metrorex poate fi extins cu opţiunea de livrare a încă 17 trenuri, pe baza unei comenzi din partea beneficiarului, iar valoarea totală a proiectului poate urca la 240 de milioane de euro.

„Aceste trenuri vor circula pe recent inaugurata Magistrală 5. Conform cerinţelor beneficiarului, trenurile au o configuraţie specifică, personalizată pentru metroul din Bucureşti: caroserie din oţel inoxidabil, 114 metri lungime şi 3 metri lăţime, asigurând o capacitate totală de 1.200 de pasageri/ tren. Fiecare tren cu 6 vagoane are 216 locuri într-o dispunere longitudinală şi asigură două zone speciale de acces destinate pasagerilor cu dizabilităţi. Configuraţia finală, culorile şi finisajele vor fi complet personalizate în conformitate cu cerinţele clientului, în etapa de proiectare”, declarat Gabriel Stanciu, director general Alstom România, în 2020.

Citește și:

Mihai Barbu, președinte CA Metrorex: „Avem mai puține trenuri. Purtăm discuții dure cu cei de la Alstom”

Metroul bucureștean în 2024, marile obiective. Mihai Barbu, Metrorex: „Începem lucrările pentru Otopeni, așteptăm trenurile din Brazilia”

Salariul mediu net la metrou va depăși 7.400 de lei de la 1 noiembrie. Mihai Barbu, Metrorex: „Au avut loc 26 de runde de negocieri”

Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și