Categoria de părinți care ar urma să primească MAI MULȚI bani începând din octombrie 2023
Valoarea tichetului de creșă ar putea crește începând cu luna octombrie 2023. Acesta va fi de 620 de lei, și nu 600 de lei cât este acum.
Măsura face parte dintr-un proiect de ordin al ministrului Muncii și a fost pus în dezbatere la Ministerul Muncii. Actul normativ prevede creșterea cu 20 de lei a valorii tichetului.
„Pentru semestrul II al anului 2023, începând cu luna octombrie 2023, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018, cu modificările ulterioare, este de 620 de lei.”, prevede proiectul, valoarea actuală a tichetului fiind de 600 de lei, conform PlayTech.
Ce sunt tichetele de creșă
Conform legii, tichetele de creşă sunt bilete de valoare care se acordă, lunar, angajaţilor care nu beneficiază de concediul şi de indemnizaţia acordate pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani în cazul copilului cu handicap.
Tichetele de creşă pot fi utilizate numai pentru achitarea taxelor la creşa unde este înscris copilul.
Aceste tichete se acordă, la cerere, unuia dintre părinţi sau tutorelui căruia i-a fost încredinţat copilul spre creştere şi educare, pe baza livretului de familie.
„Valoarea tichetelor de creşă se cumulează cu alocaţia de stat pentru copii acordată conform prevederilor Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu stimulentul de inserţie care se acordă la reluarea activităţii, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare”, conform Legii 165/2018.
Vă recomandăm să citiți și: