Prima pagină » Actualitate » Câți ani ar trebui să se bucure de pensie un român pentru a-și putea recupera toți banii virați statului

Câți ani ar trebui să se bucure de pensie un român pentru a-și putea recupera toți banii virați statului

Câți ani ar trebui să se bucure de pensie un român pentru a-și putea recupera toți banii virați statului

Pensia medie lunară în România a ajuns la 2.101 lei, potrivit informațiilor furnizate de Institutul Național de Statistică. Este vorba despre primul trimestru al acestui an, fiind în creștere cu 12,6% față de trimestrul precedent.

Pensia medie lunară se calculează ținând cont de sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari, fie că sunt de asigurări sociale, de invaliditate sau de urmaș, care sunt plătite de casele de pensii .

Însă, statisticile arată că în medie, românii nu mai trăiesc suficient pentru încasa banii pe care i-au dat întreaga viață stautului pentru zilele de la bătrânețe. Conform statisticilor, românii primesc pensie în jur de 10 ani după ce ies din activitate.

În medie, speranța de viață în România este de 75 de ani. Statisticile publicate recent de Eurostat arată că speranța de viață în țara noastră este de 71,4 de ani în cazul bărbaților și de 79 de ani în cazul femeilor.

Un român virează, în medie, aproximativ 315.000 de lei la bugetul de stat

Contribuția la bugetul de asigurări sociale se raportează la salariul minim pe economie și este în proporție de 25%. Astfel, un angajat cu un salariu minim pe economie, cu 3.000 de lei brut, aduce la sistemul public de pensii circa 750 de lei pe lună.

Așadar, după 35 de ani, dacă salariul ar rămâne același, un român care a avut un salariu minim pe economie ar urma să primească o pensie în valoare de 1.785 de lei. Dacă stagiul de cotizare este de 35 de ani, un român virează, în medie, aproximativ 315.000 de lei la bugetul de stat.

Însă, după ce iese din activitate, un cetățean român reușește să încaseze sub formă de pensie de la stat doar aproximativ doar 128.520 de lei, iar 186.480 de lei sunt bani care rămân la stat, potrivit antena3.ro.

În cazul femeilor, pentru că au speranța de viață uşor crescută, recuperează o sumă de 299.880 de lei, iar 15.120 de lei rămân la sistemul public de pensii.

 

 

Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de ani, când lucra ca reporter pentru un ziar săptămânal. ... vezi toate articolele