Pensiile din România vor crește cu 12,2% de la 1 ianuarie 2025, însă aplicarea indexării depinde de adoptarea bugetului. O schimbare importantă va apărea pe cuponul de pensie. Iată câteva exemple de indexare de la 1 ianuarie 2025.
Reprezentanții Casei de Pensii au transmis că indexarea se va face automat, însă implementarea sa depinde de adoptarea bugetului național, o situație care generează incertitudini. Creșterea pensiilor cu 12,2% necesită un efort financiar de aproximativ 1,7 miliarde de lei doar pentru luna ianuarie.
Casa de Pensii anunță că principala modificare vizibilă pe cuponul de pensie va fi noua valoare a punctului de referință, actualizată la 91 de lei. Formula de calcul a pensiei rămâne aceeași: număr total de puncte X valoarea punctului de referință.
„Nu avem încă actul normativ emis, dar eu cred că această creștere a valorii punctului de referință se va produce la 1 ianuarie. Acest lucru înseamnă că acum avem în plată o pensie calculată pe valoarea punctului de referință de 81 lei. Aceasta va crește cu rata inflației și cu 50% din creșterea salariului mediu brut”, a explicat un oficial al Casei de Pensii pentru Newsweek România.
„Pe cuponul de pensie va apărea noua valoare a punctului de referință. În sistemul informatic central pur și simplu se înlocuiește valoarea punctului de referință de 81 de lei cu 91 de lei”, au precizat oficialii.