Câți euro costă să trăiești o lună în Germania. Cât costă chiria și cât trebuie să plătești pentru mâncare
Germania rămâne încă una dintre cele mai accesibile țări europene în care se poate trăi, cu toate că prețurile înregistrează o creștere constantă. Potrivit unui sondaj realizat de Expat Insider, costul mediu al vieții în Germania nu este nici ridicat, dar nici scăzut. Conform unui alt studiu, realizat de Mercer, costul vieții în Germania a crescut destul de rapid în ultimii ani.
Munchen este al 67-lea cel mai scump oraș din lume, Frankfurt este al 74-lea, iar Berlinul este al 81-lea, conform Mercer, dar costul vieții în Berlin ar putea fi pe cale să scadă sau, spun specialiștii, cel puțin să se stabilizeze, și asta pentru că o nouă măsură de înghețare a chiriilor intră în vigoare până în 2025.
Totuși, potrivit sgwebdigital.com, niciun oraș german nu se află printre cele mai scumpe 50 de destinații pentru expatriați din întreaga lume. Acest lucru înseamnă că, pe întreg teritoriul Germaniei, cheltuielile medii de trai sunt mai mici decât în Viena, Milano, Londra și Amsterdam.
Munchen, Stuttgart, Frankfurt, Köln și Hamburg sunt cele mai scumpe cinci orașe din Germania. Munchen se află pe primul loc în ceea ce privește prețul scump al chiriilor. În prezent, un apartament cu un dormitor în Munchen poate costa până la 1.200 EUR (1.400 USD). Berlin, Bonn, Dresda și Leipzig sunt cele mai accesibile orașe germane în care se poate locui.
Care sunt prețurile chiriilor în orașele cele mai scumpe ale Germaniei
În cele mai populare orașe din Germania, chiriile sunt foarte mari.
Tabelul de mai jos arată totuși că, chiar și în orașe precum Berlin și Leipzig, care sunt puncte de atracție pentru tinerii profesioniști, viața și chiria sunt destul de accesibile.
- Pe de altă parte, utilitățile în orașele din Germania sunt unele dintre cele mai scumpe de pe întregul continent european. Prețul mediu la nivel național este de aproximativ 215 EUR (242 USD). În Frankfurt, spre exemplu, potrivit sursei citate mai sus, vor fi cheltuiți în jur de 240 EUR (270 USD) pe lună. În Leipzig, prețul mediu pentru electricitate, apă și gaz este de aproximativ 220 EUR (250 USD).
- În funcție de pachet și de furnizorul de internet, o configurație Wi-Fi standard ar trebui să coste între 30-40 EUR pe lună (34-45 USD).
Care sunt prețurile la alimente în Germania
Poate surprinzător, prețurile la alimente în Germania sunt relativ scăzute prin comparație cu acelea din țările vecine, respectiv Elveția, Austria, Olanda, Belgia, Suedia și Danemarca.
Explicația este aceea că Germania își produce cea mai mare parte din propriile alimente și investește destul de mult în industria agricolă a țării. Costul necesităților zilnice și al micilor obiecte de lux este destul de asemănător la nivelul întregii țări.
Un studiu recent, realizat de biroul federal de statistică al Germaniei – Statistisches Bundesamt -, arată că aceste cheltuielile medii de trai ale unei gospodării din Germania sunt de 850 EUR (960 USD) pe lună.
36% din aceste cheltuieli merg către locuință și utilități.