Câți euro costă să trăiești o lună în Olanda. Un român plecat la studii a făcut calculul
Tiberiu Popescu, un tânăr de 19 ani, originar din Ploiești, este student în anul doi la Hogeschool din Utrecht, Olanda. Tânărul, fost elev al Colegiului Național “Mihai Viteazul” din Ploiești, a povestit în cadrul unui podcast experiența de a trăi și a studia într-o țară străină, precum Olanda, unde tentațiile sunt prezente la tot pasul, iar viața este destul de scumpă, chiriile începând de la 500 de euro.
Invitat în cadrul podcastului Generația lui John, Tiberiu a explicat că unul dintre motivele pentru care a ales să își continue studiile în Olanda sunt multiculturalitatea. Acolo a reușit să cunoască tineri de toate naționalitățile, să interacționeze cu aceștia și să descopere diferențe dintre România și alte țări.
În Olanda, profesorii de la facultate sunt veniți din toate țările și nu sunt simpli teoreticieni, ci au la bază meserii despre care vorbesc, spune el. După părerea lui, este mai mult decât important ca cel care vine să le vorbească să știe despre ce vorbește, dar mai ales să fi avut contact cu meseria respectivă.
Din puncet de vedere financiar însă viața în Olanda nu este chiar atât de simplă. Un student, spune el, ajunge să plătească de la 500 de euro pentru o cazare la cămin, iar prețurile pot ușor să se îndrepte către 1000 de euro.
În Olanda, chiriile încep de la 500 de euro
“Cu greu găsești o chirie care să te coste 500 de euro. Nu găsești nimic sub 500 de euro. Iar dacă te gospodărești și îți gătești, te mai costă vreo 300 de euro mâncarea. Restul sunt distracții de la care nu trebuie să ne abținem, dar trebuie să găsim un echilibru între școală, stil de viață sănătos și distracții”, spune Tiberiu Popescu.
Oportunitate de angajare, în Olanda, pe timpul facultății
“În Olanda companii sunt foarte deschise în a angaja studenți. Se pot câștiga și 700 de euro pentru un job cu jumătate de normă. Cunosc persoane care s-au angajat și muncesc atunci când sunt disponibili. Poți lucra la o cafenea, un magazin, în mall, o sală de fitness…
În Olanda oamenii obișnuiesc să meargă pe bicicletă, fac sport în aer liber și nu au probleme cu greutatea. Dacă în Ploiești sunt farmacii și agenții de pariuri la fiecare pas, în Olanda nu există așa ceva. Sunt foarte mult diferențe, vizibile.
Le mulțumesc părinților mei pentru că mi-au dat posibilitatea să învăț limba engleză de la o vârstă fragedă. M-a ajutat să mă integrez mult mai ușor în viața de student și să mă descurc indiferent de situație”, adaugă el.
Olanda plină de tentații. Educația își spune cuvântul
“Chiar dacă în Olanda sunt tentații la tot pasul și te poți pierde ușor, părinții mei m-au învățat ce este important pentru mine și cum anume trebuie să fiu. Educația este vitală atunci când pleci singur într-o țară străină”, mai spune tânărul.