Câți lei costă cartea Andreei Marin din 2022. E mai scumpă decât cea a lui Mihai Bendeac și decât cea a lui Codin Maticiuc despre viața lui Nuțu Cămătaru
În ultima perioadă, tot mai multe persoane publice au scos cărți, fie autobiografice, fie de altă natură, iar cartea Andreei Marin nu este o excepție.
Printre alte vedete care au scris cărți în ultima perioadă se numără actorul Mihai Bendeac, care a scris „Jurnalul unui burlac. Conversații cu mama”, o carte autobiografică ce s-a bucurat de un real succes pe piața de carte din România.
Mai recent, Codin Maticiuc a scris cartea „Dresor de lei și de fraieri”, un volum despre viața celebrului interlop Nuțu Cămătaru. Cartea scrisă de Codin Maticiuc a provocat o serie de controverse, volumul conținând o serie de declarații făcute de Nuțu Cămătaru despre mai multe persoane publice din România.
Recent, Andreea Marin a lansat volumul „Nu există nu se poate”, iar cartea poate fi comandată deja.
Cât costă cartea Andreei Marin?
Cartea Andreei Marin este deja disponibilă pentru a fi comandată pe Bookzone.
„Găsește inspirația de care ai nevoie pentru a-ți croi propriul drum spre împlinire! Andreea Marin a inclus în acest volum adevărate bijuterii, destine perfect șlefuite, care îți vorbesc simplu despre puterea extraordinară a curajului și a credinței și te îndeamnă să transformi imposibilul într-un vis împlinit”, este descrierea volumului scris de Andreea Marin.
În acest moment, „Nu există nu se poate” este disponibilă la prețul de 74,90 lei. Potrivit site-ului, transportul este gratuit, iar toate încasările din vânzarea acestui volum vor fi donate Fundației „Prețuiește Viața”.
„Volum cu volum, vânzarea acestei cărți aduce un sprijin financiar esențial Fundației Prețuiește Viața care, de 14 ani încoace, le redă bucuria, speranța și demnitatea celor cărora soarta le-a scos în cale multe încercări. Fiecare carte cumpărată va ajuta fundația să facă mai mult bine, să schimbe mai multe vieți. Fundația a ajutat deja mii de suflete, însă, împreună, putem sprijini mai mulți oameni aflați în situații dificile. Nu există nu se poate!”, se arată pe site-ul mai sus menționat.
Cartea Andreei Marin este mai scumpă decât cele scrise de Maticiuc sau de Bendeac. Astfel, dacă volumul cunoscutei prezentatoare costă 74,90 lei, cel scris de Mihai Bendeac poate fi cumpărat la prețul de 29 de lei, iar cartea lui Maticiuc costă 49 de lei.