Câți lei costă cea mai ieftină RULOTĂ din România. Are frigider, sobă și două zone de dormit

Publicat: 19 08. 2023, 17:56

Cea mai ieftină rulotă vândută pe un site de anunțuri din România are un preț ireal de mic.

Rulota adusă din Suedia are acte, fiind prevăzută cu punct fix și costă 321 de euro (1,587.09 lei).

Este vândută de o persoană fizică. Anul fabricației rulotei este 1990, având 4 locuri, 2 paturi, 1 punte și masa maximă admisă de 750 kg.

Rulota este în stare bună, având chiar și aragaz, frigider, sobă cu două calorifere, 2 zone de dormit pentru 4 persoane și poate fi adusă clientului, la cerere.

Codul rutier permite șoferilor care au un permis de conducere pentru Categoria B să atașeze o remorcă sau o rulotă. Principala condiție este ca acest atelaj să aibă o greutate limitată.

Cât te costă, de fapt, să închiriezi o RULOTĂ pentru a merge în concediu. Are toate dotările necesare

Sute de mii de români au așteptat tot anul luna august pentru a merge în vacanța mult dorită. Fie că este vorba de o vacanță într-o destinație exotică în locuri în care ajungi cel mai ușor cu avionul, fie că că mulți aleg să plece cu autoturismul propriu, în această perioadă cert este că vorbim de concedii. Totuși, în ultimii ai s-a dezvoltat și la noi turismul cu rulota sau autorulota – ceea ce turiștii străini o fac de zeci de ani de zile.

Românii sunt tot mai atrași de experiența vacanțelor cu autorulote, iar România se situează pe locul 9 în clasamentul țărilor cu un sector de camping bine dezvoltat. Totuși, suntem „începători” la acest capitol, însă este tot mai clar că lucrurile se vor schimba radical în această privință.

În ultimii ani au apărut tot mai multe companii care oferă spre închiriere rulote și autorulote. De asemenea, cererea pentru „casa pe roți” a crescut și în rândul celor care vor să-și achiziționeze una nouă sau second hand. Totodată, pe rețelele de socializare a explodat un trend de „convesie dubă”, adică cei pasionați de călătorii își achiziționează o dubiță (de transport marfă n.red) pe care o convertesc într-o autorulotă după bunul plac.

Sursa foto: olx / pexels