Câți lei costă o lună de PARCARE în cartierul Primăverii din București. E cât o chirie pe o garsonieră!
Zona Primăverii din București este considerată una scumpă, mai ales dacă ținem cont de prețurile din sectorul imobiliar.
O dovadă în plus a faptului că zona este scumpă este și prețul parcărilor din această parte a Capitalei.
O parcare cu plată din zona Primăverii poate surprinde pe mulți prin tarifele sale destul de ridicate. Astfel, în respectiva parcare, prețul per zi este de 30 de lei, ceea ce înseamnă că o persoană care va apela la această parcare o lună întreagă va fi nevoită să scoată din buzunar 900 de lei, în contextul în care, la nivelul Bucureștiului, există unele garsoniere care pot fi închiriate pentru mai puțin de atât.
Ce trebuie să știe cei care parchează în Zona 0 din Mamaia. Primăria a făcut anunțul pentru toți turiștii!
Primăria Constanța a modificat programul de taxare din Zona 0 din Mamaia.
Dacă până în prezent parcarea se achita în intervalul orar 00.00 – 21.00, de la 1 iunie 2023 parcarea se plătește 24 de ore din 24.
În Mamaia, în conformitate cu prevederile HCL 123/2021 cu modificările și completările ulterioare, sunt patru zone încadrate ca Zona 0 de taxare: parcarea supraetajată Albatros din Zona Cazino, Promenada 2 (locurile de pe faleză, tronsonul de la Castel pana la Hotel Iaki), parcarea situată în zona Pasarelei Hotelului Rex, parcările situate în zona de nord a stațiunii (Summerland).
În prezent, aceste zone sunt semnalizate ca Zona 2 de taxare a municipiului Constanța.
Lucrările de înlocuire a indicatoarelor rutiere și de informare cu privire la modificarea zonei de taxare din Zona 2 în Zona 0 se vor realiza în data de 31.05.2023.
În Constanța și Mamaia nu există parcare gratuită, cu excepția locurilor puse la dispoziție de hoteluri.
Mașinile electrice, hibrid sau de epocă înmatriculate în Constanța pot parca gratuit dacă proprietarii obțin un document din partea Primăriei, scrie adevărul.ro.
Tariful pentru parcare în zona 0 este de 4 lei pe oră. Pentru o perioadă de 24 de ore (o zi întreagă), tariful este de 30 de lei, iar pentru o perioadă de șapte zile consecutive, tariful este de 100 de lei.