Câți lei COSTĂ un ou în Piața Obor din București acum, cu 4 zile înainte de Paște
Ca în fiecare an, apropierea Paștelui aduce creșterea consumului de ouă în România. Cererera este mai mare cu 50%, arată statisticile, iar asta se explică prin perpetuarea obiceiurilor acestei sărbători, de la vopsitul ouălor și până la pregătirile pentru o masă bogată.
Și unde este interes, există și profit pentru comercianții care vând ouă.
Cu cât se vinde oul în Obor, cea mai mare piață din Capitală
Mercurialul prețurilor se stabilește cel mai bine într-o piață, iar când vine vorba de asemenea locuri neapărat trebuie să începem cu Oborul, cea mai mare piață agro-alimentară a Capitalei.
În Piața Obor, clienții dau târcoale tarabelor încărcate cu verdețuri, caută cele mai bune oferte, aruncă un ochi și pe la măcelăriile care vând carne de miel, dar mai toți se interesează de ouă. Să fie cât mai mari și proaspete și, dacă se poate, de la găini de țară.
În aceste zile, când toate s-au scumpit, ouăle se vând în Piața Obor la prețuri… „pentru toate buzunarele”, cum spune un comerciant.
În general, prețul pentru un ou variază în funcție de mărime și calitate. Astfel, se vând ouă cu 1,10 lei, dar și cu 1,20 lei bucata, dacă vorbim de calitatea A și mărimea XL.
În magazine, un cofraj de ouă costă anul acesta chiar și cu 15 lei mai mult decât în 2022, deși România continuă să practice, potrivit datelor oficiale, printre cele mai scăzute prețuri din Uniunea Europeană. Diferența stă în adaosul comercianților, care cumpără ieftin de la producători și vând scump în piețe și magazine, spun specialiștii.
Pentru cine nu vrea să „muncească” acasă la înroșitul ouălor, trebuie spus că în magazine au apărut deja cofrajele cu ouă gata vopsite. Prețul mediu al unui carton de 10 ouă roșii este de 26 de lei.