Câți lei costă un simplu glob pentru brad în Carrefour, acum, cu 3 săptămâni înainte de Crăciun

Publicat: 03 12. 2022, 14:05
Foto: Facebook

Mai sunt doar câteva săptămâni până la Crăciun, iar pregătirile pentru marea sărbătoare a iernii au început deja. Chiar dacă abia am intrat în luna decembrie, sunt persoane numeroase care aleg să își îmbodobească bradul încă de pe acum, pentru a se bucura mai mult timp de magia Crăciunului.

Însă, pentru ca bradul (care și el are prețuri destul de mari, mai ales dacă îți dorești unul mare) să arate superb, este nevoie ca și podoabele sale să fie pe măsură. Așadar, globuri, beteală, luminițe, toate trebuie să fie superbe pentru un rezultat fabulos.

Și totuși… cât trebuie să scoți din buzunar pentru un singur glob? Marile magazine (și nu numai) se întrec în oferte care mai de care mai tentante. În Carrefour, spre exemplu, cel mai ieftin glob te costă puțin sub 4 lei. Însă, dacă îți dorești să cumperi mai multe, ai nevoie de un cont destul de mare, mai ales că există mini seturi de globuri pentru care trebuie să platești chiar și aproape 47 de lei.

Iar dacă îți dorești un brad natural, prețurile pentru unul destul de micuț sunt în jur de 100 de lei, însă, cu 170 de lei, te poți bucura de un brad de Crăciun de peste doi metri.

Cum alegi cel mai frumos brad de Crăciun?

Iată câteva sfaturi utile despre cum să cumperi cel mai proaspăt brad, dar și cum să îl faci să dureze cât mai mult!

Bradul trebuie să aibă crengile ridicate, iar acele trebuie să aibă culoarea verde închis. Pentru a vedea dacă e proaspăt tăiat, strânge uşor cu mâna o crenguţă. Acele nu trebuie să-ţi rămână în palmă. De asemenea, tulpina trebuie să fie uşor lipicioasă. Dacă nu este așa, înseamnă că bradul a fost tăiat cu ceva timp în urmă.

Pentru a-l păstra cât mai mult proaspăt până îl decorezi, cumpără un suport de brad care să permită să îi pui apă. Ai grijă să aibă apă în permenență.