„Ultima factura de la Enel!” – Câți lei a primit de plată Nelu din Constanța, pentru 341 kWh consumați
„Factura la curent” – un subiect care se află pe buzele multor români. Bani mai mulți pentru același consum, regularizări sau creșteri nejustificate. Nu puțini sunt cei care acuză distribuitorii de energie că le încarcă facturile.
Nelu, un bărbat din Constanța, a postat pe Facebook factura primită de la Enel.
Pentru 341 kWh consumați are de plătit 272,81 lei. Soldul a fost emis pentru două luni și jumătate, respectiv pentru perioada 2 august-16 octombrie.
Postarea a strâns zeci de comentarii
„Eu pe 180 de kWh, am de plătit 285 de lei. De obicei plăteam la două luni, acum mi-a venit doar pe o lună. Nu mai înțeleg nimic”, scrie o persoană.
„Și mie la 316kw mi-a venit 432 de lei”, notează altcineva.
„Mie mi-au facturat 53 de kw cu 55 de lei. Niște nenorociți”, adaugă un alt utilizator al platformei.
În acest context, multe persoane recomandă mutarea de la Enel la un alt furnizor de energie electrică, respectiv Hidroelectrica.
Ursula von der Leyen a decis: România nu are voie să reglementeze prețurile la energie!
Planurile PSD, care anunțase o reglementare a prețului la energie începând cu 1 ianuarie 2023, au fost spulberate de președintele Comisiei Europene. Ursula von der Leyen a decis că România nu are voie să reglementeze piața energiei, care va continua să aibă o componentă liberă în activitatea sa.
În contextul vizitei la Bruxelles, arată Antena 3, premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu șefa Comisiei Europene.
Întrevederea a fost una fructuoasă, anunță primul-ministru, dar, potrivit sursei citate, Guvernul de la București a fost înștiințat că trebuie să vină cu o nouă ordonanță de urgență în ceea ce privește energia și asta până la finalul lunii noiembrie.
Noua OUG va presupune o „semi-reglementare” a prețului la energie, nicidecum reglementarea despre care vorbeau social-democrații, partenerii liberalilor la guvernare.
Astfel, arată Antena 3, pentru consumatorii casnici, schimbările din piață nu vor fi foarte mari – prețuri între 0,68 și 0,80 de lei. În schimb, se va găsi un preț fix și pentru cei 700.000 de consumatori casnici care nu se încadrează la un consum lunar de până în 255 KWh.
Premierul Nicolae Ciucă anunță că România va primi 2,5 miliarde de euro din fondul de coeziune pentru sărăcie energetică, crearea de locuri de muncă, IMM-uri și persoane vulnerabile.
„Avem o veste foarte bună de la Comisia Europeană, care a disponibilizat 10% din Fondurile de Coeziune. La nivelul întregii Uniuni discutăm de aproximativ 40 de miliarde de euro, bani care vor fi alocați pentru sărăcia energetică, pentru asigurarea capitalului de lucru pentru IMM-uri și desigur pentru susținerea cetățenilor vulnerabili”, a spus Nicolae Ciucă.