Caz incredibil! Un elev de la un liceu din Ploiești va primi bursă de merit cu media 4.59
Caz incredibil! Un elev de la un liceu din Ploiești va primi bursă de merit cu media 4.59.
Cum s-a ajuns la o asemenea situație? Noua metodologie-cadru prevede că primii 30% de elevi dintr-o clasă au dreptul la bursa de merit, indiferent de media lor generală anuală din anul școlar trecut.
Această situație absolut incredibilă se găsește la Liceul Tehnologic „Elie Radu” din Ploiești. În această instituție de învățământ, 373 de elevi se încadrează la condițiile de obținere a bursei, scrie Observatorul Prahovean.
”Avem copii, la liceu cu media 9,86. Coborâm lista și ultima medie, la profesională, a unui elev care primește anula cesta bursă de merit e 4,59. Vorbim de acele cazuri de elevi admiși la liceu cu note la Evaluarea Națională de 2 și 3”, a declarat directorul Liceului Tehnologic ”Elie Radu” .
Situația este posibilă după ce metodologia de acordare a burselor a fost schimbată în acest an. Ministerul Educației a informat la începutul lunii septembrie că anul școlar 2023 – 2024 aduce ”o schimbare de paradigmă în privința acordării burselor școlare”. Una dintre schimbări se referă la faptul că bursele de merit se acordă ”pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale; acolo unde situația o impune, potrivit metodologiei, lista de beneficiari va fi extinsă pentru a cuprinde toți elevii cu media mai mare sau egală cu 9.50”.
Valoarea bursei de merit este de 450 de lei lunar.