Prima pagină » Actualitate » Caz șocant de SCLAVIE în 2024! Un primar din Teleorman a sesizat DIICOT: „Abuzuri inimaginabile la care a fost supus minorul”

Caz șocant de SCLAVIE în 2024! Un primar din Teleorman a sesizat DIICOT: „Abuzuri inimaginabile la care a fost supus minorul”

Un băiat din satul Orbeasca de Jos, comuna Orbeasca, județul Teleorman, a renunțat la școală, în clasa a VIII-a, după ce ar fi fost pus să muncească pe o baltă din zonă. Băiatul s-a adresat, în luna august a acestui an, primarului Gheorghe Budică, pentru că voia să meargă din nou la școală, și astfel au ieșit la iveală detalii halucinante și acuzații conform cărora minorul ar fi fost transformat în sclav de „stăpânii” săi. Unul dintre aceștia ar fi chiar viceprimarul liberal al comunei Orbeasca, a spus Gheorghe Budică, acum consilier local.

În scenariul șocant apare și numele controversatului Eugen Pîrvulescu, senator ales pe listele PNL, dar care a anunțat recent că se alătură lui Mircea Geoană, fiind pus sub acuzare de procurorii DNA pentru fapte de corupție. Pîrvulescu ar fi fost un apropiat și un partener de petreceri al celor care l-ar fi pus la muncă pe minorul de 16 ani, respectiv Mirel Dicu, zis Mirel al Călinii, viitorul viceprimar al comunei Orbeasca, și Marius Ionuț Dicu, zis Nuțu lui Bombonel.

  • Potrivit informațiilor obținute de Gândul, în exclusivitate, băiatul ar fi fost „recrutat” atunci când avea 13 ani și pus – timp de 3 ani – la diferite munci fizice la o baltă din localitate.
  • Minorul, care are acum 16 ani, trebuia să hrănească peștii, să spargă gheața de pe baltă și să păzească, zi și noapte, suprafața de apă.
  • Băiatul „presta” și alte munci agricole pentru „stăpânii” săi, iar aceștia îl „plăteau” cu… mâncare în valoare de 600-700 de lei lunar.
  • Cei care l-au „recrutat” pe băiat sunt, spune Gheorghe Budică, „dincolo de lege” și nu s-ar teme „de nimeni și de nimic”.

„Băiatul a fost abuzat ani în șir”, dezvăluie Gheorghe Budică, fostul primar al comunei Orbeasca, acum consilier local.

„Cel mai grav este că, pe lângă abuzuri, copilul a întrerupt și școala. Mai grav, pentru a încerca să își acopere aceste fapte, cei care le-au comis încearcă să îl convingă pe tatăl copilului să spună că eu îl plătesc pe minor să spună aceste lucruri”, a mai spus, în exclusivitate pentru Gândul, Gheorghe Budică.

Băiatul de 16 ani, „recrutat pentru a munci”

În 18 august 2024, băiatul în vârstă de 16 ani (a cărui identitate o vom proteja), a transmis primarului de atunci, Gheorghe Budică, o scrisoare în care a făcut dezvăluiri uluitoare, de o gravitatea indiscutabilă, care par incredibile în anul 2024, într-o societate modernă.

Băiatul i-a scris primarului că a abandonat școala în clasa a VIII-a, din cauză că nu a mai avut „timp” să frecventeze cursurile. Însă ceea ce a urmat în scrisoare l-a determinat pe edil să acționeze de urgență și să sesizeze Parchetul.

Băiat de 16 ani, din localitatea Orbeasca de Jos, Teleorman, „recrutat” pentru a munci

Domnule primar, subsemnatul (…), vă aduc la cunoștință că am abandonat școala, cursurile, în clasa a VIII-a, deoarece nu am mai avut timp să frecventez cursurile școlare.

Deoarece am fost recrutat pentru a munci la balta-heleșteu de către Mirel Dicu, zis Mirel al Călinii, unde am munci o lună și ceva, și apoi m-a dat vărului său primar, Marius Ionuț Dicu, zis Nuțu lu’ Bombonel, unde am muncit pe baltă. Acesta mă ținea într-o rulotă amplasată pe malul bălții.

Aici am muncit 3 ani, din anul 2020, și am plecat de la baltă în februarie 2024. La baltă eram folosit în diferite munci fizice”, povestea minorul de 16 ani în scrisoarea pe care a adresat-o primarului comunei Orbeasca.

„Se laudă că au luat copilul de milă, ca să îi dea de mâncare”

Gheorghe Budică susține că băiatul a fost bătut și amenințat cu arma de cei care l-au „recrutat” pentru muncă și că soția unuia dintre „stăpâni” este chiar funcționar public la Asistență Socială, în Primăria Orbeasca.

Aceste persoane îl abuzau pe copil, fie că îl băteau, fie că îl amenințau cu arma, îl puneau să spargă gheața pe baltă, în anotimpul rece, vă dați seama, un copil de 16 ani, să îl pui să spargă gheața doar încălțat în cizme.

Soția celui care l-a abuzat cel mai mult pe copil, Marius Ionuț Dicu, zis Nuțu al lui Bombonel, este funcționar public în primărie, fix la compartimentul Asistență Socială, ar fi chiar persoana care ar putea să identifice și să raporteze aceste fapte.

Se laudă că au luat copilul de milă, ca să îi dea de mâncare. De ce nu i-au dus mâncarea acasă, de ce l-au ținut într-o rulotă, pe malul bălții? De ce l-au folosit zilnic la fel de fel de munci?

Îl puneau să spargă gheața, dacă dădea de un gropan mai adânc, se scufunda în el și, temperatura apei fiind la îngheț, murea?

Copilul a venit la mine, atunci când eram încă primar, cu o cererea în care scria că vrea să fie integrat la școală. Este OK din punct de vedere fizic și psihic, este în deplinătatea capacităților intelectuale, poate să continue școala”, a spus fostul primar Gheorghe Budică, în exlusivitate pentru Gândul.

Primarul din Orbeasca: „Faptele – infracțiunile – extrem de grave pe care minorul le relatează în cerere”

În luna august a acestui an, primarul de la acea vreme, Gheorghe Budică, a transmis o sesizare din care Gândul prezintă extrase în exclusivitate. Destinatarul a fost Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar Gheorghe Budică a prezentat situația stupefiantă în care se regăsea minorul de 16 ani, dar și cererea pe care a primit-o de la acesta.

Doamnă procuror-șef, subsemnatul Gheorghe Budică, având funcția de primar al comunei Orbeasca, județul Teleorman, (…) vă înaintez spre justă soluționare petiția (cererea) minorului (…), domiciliat în comuna Orbeasca, sat Orbeasca de Jos. (…)

Având în vedere faptele – infracțiunile – extrem de grave pe care minorul le relatează în cerere, abuzurile inimaginabile la care a fost supus de către numiții:

  • Dicu Mirel, zis Mirel al Călinii,
  • Dicu Marius Ionuț, zis Nuțu al lui Bombonel,
  • Constantin Ilie, zis Ilie al lui Tăuță.

Din cele relatate reiese că sunt abuzați și tatăl său și un unchi al acestuia”, a specificat primarul Gheorghe Budică, în sesizarea sa.

„Chiar senatorul Eugen Pîrvulescu se întâlnea cu ei, mâncau porci luați din șpagă”

Fostul primar al comunei Orbească a dezvăluit, în exclusivitate pentru Gândul, că la petrecerile organizate pe malul bălții de cei care l-au „recrutat” pe minor participau și politicieni, printre care senatorul ex-liberal Eugen Pîrvulescu, plasat sub control judiciar după ce ar fi intermediat o mită de 60.000 de euro pentru obținerea unui ceritificat ORNISS.

Eu i-am pus întrebări minorului, atunci când a venit cu cererea la mine. Eu mai auzisem că se întâmplă unele lucruri, că pe acolo au mai fost politicieni, gen senatorul Eugen Pîrvulescu, chiar el se întâlnea cu ei, mâncau porci luați din șpagă și așa mai departe.

Mirel Dicu, zis Mirel al Călinii, este văr primar cu Dicu Ionuț Marius, el l-a recrutat primul pe copil. L-a ademenit, ca să zic așa, copilul fiind minor, cu fel și fel de promisiuni. L-a dus pe balta respectivă.

După câteva săptămâni, l-a plasat vărului său primar. Mirel Dicu, zis Mirel al Călinii, urmează să fie noul viceprimar liberal al comunei Orbeasca. Ei consideră că administrația publică se va face cu forța.

Copilul are și mamă, are și tată. Mama lui are ceva probleme, din câte știu eu, a fost bătută crunt de-a lungul timpului, de către soț. Tatăl băiatului lucra, fără forme legale, tot la familia lui Dicu Ionuț Marius. Soția acestuia fiind funcționar la Asistență Socială, îl țineau cu un dosar de venit minim garantat, fie – cum este în momentul de față – cu venitul minim de incluziune.

Dar zi de zi muncea la un grajd de-al lor, la oi. Seara îl îmbătau și îl montau împotriva copilului și al mamei copilului. Mama suporta bătăi inimaginabile, copilul nu putea să discute cu un părinte denaturat”, a mai dezvăluit fostul primar Gheorghe Budică.

Nu-i întreabă nimeni aproape nimic după ce l-au abuzat, bătut și amenințat cu arma pe copil, li se ia doar câte o declarație, pentru că oamenii se simt protejați de anumite persoane sus-puse. Eu l-am auzit zicând în felul următor: Lumea este condusă de bani și de p…dă”

Gheorghe Budică

Sesizarea primarului, transmisă către DIICOT

Sesizarea lui Gheorghe Budică a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 22 august 2024, când încă era primar, iar acesta a fost informat că a fost trimisă „spre competentă verificare și soluționare către DIICOT – Biroul Teritorial Teleorman”.

Fostul primar Gheorghe Budică a mai declarat că băiatul de 16 ani este, în continuare, amenințat de „stăpâni”, aceștia pornind de la premisa că băiatul este „montat” împotriva lor chiar de el.

Mai mult, cel puțin deocamdată, cei care l-au pus la muncă pe băiat sunt „de neatins” în comună și s-ar considera protejați de actualul primar liberal.

Din păcate, copilul este, în continuare, amenințat verbal. Ei cred că punem noi copilul să vorbească împotriva lor. Dar ani de zile, cât a stat în rulota lor, fie că era iarnă, fie că era vară, îmbrăcat ca vai de el și încălțat doar în cizme, tratat inuman, ei ce au făcut? Nu se gândeau că acel copil se putea duce sub gheață?

Oamenii se consideră protejați din punct de vedere politic de noul primar liberal, Ilie-Marian Necșuțu. 

Instituțiile își au rolul în societatea noastră – pentru a asigura siguranța cetățeanului, nu vorbesc despre cele administrative -, numai că atunci când ele încap pe mâna unora care își urmăresc numai propriile interese, atunci se întâmplă ce se întâmplă.

Eu le-am spus că nici nu îl salut pe actualul primar, le-am spus celor care m-au întrebat că nu îl salut pentru că nu e curat”, a mai spus fostul primar din comuna Orbeasca, în exclusivitate pentru Gândul.


CITEȘTE ȘI:

Acuzat de CORUPȚIE, senatorul Eugen Pîrvulescu dădea cu tifla procurorilor DNA: „Mie îmi sug …, n-au ce să-mi facă! Încă 3 ani mă joc cu ei!”

Mărturia unei STUDENTE de la care Alfred Bulai a cerut o scrisoare de dragoste și întâlniri private: „Foarte greu a fost să o scriu, îmi era rău”

„Aroganțele” infracționale ale senatorului Eugen Pîrvulescu. Era judecat pentru CORUPȚIE, dar intervenea cu mită ca să-și pună favoritul la șefia CNI

Cum RIDICULIZAU Alfred Bulai și asistenta sa victimele abuzurilor sexuale: „Aia a vomitat că ți-ai lins tu buzele, era siderată! Dă-mă-n pana mea!”

Interlopul Alex ”Copil Bătrân”, finul lui Adi Mutu, intră în război la DNA cu ofițerii de FILAJ. Traficantul spune că este victimă, cu probe măsluite

Lucrează de 12 ani în presa centrală și este autorul unor investigații jurnalistice centrate pe domeniul Justiției, dar și pe conexiunile dintre mediul politic și cel de afaceri. S-a alăturat ... vezi toate articolele

Citește și