Caz șocant în București. Un copil de trei ani a căzut de la etajul 2. A fost dus la spital, iar Poliția a deschis o anchetă
Un copil a căzut, miercuri, de la etajul 2 al unui bloc din București. El a fost transportat la un spital, iar oamenii legii au deschis o anchetă.
„Astăzi, 20 aprilie 2022, în jurul orei 13.00, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Secția 2 Poliție a fost sesizată cu privire la faptul că un minor s-a precipitat de la etajul 2 al imobilului. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției, precum și echipaj de prim ajutor”, a transmis Poliția Capitalei.
Copilul a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Incidentul a avut loc în Sectorul 1 din București. Copilul nesupravegheat a căzut de la etaj și s-a oprit pe platforma blocului.
O femeie care se afla în zonă a sunat la 112 și i-a alertat pe vecinii care au reușit să ajungă la copil. Era conștient și a fost luat de ambulanță pentru a fi transportat la spital.
Se fac cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.