Caz tras la indigo: încă un poștaș din Argeș a fugit cu pensiile bătrânilor
Banii de pensie ai bătrânilor pare că atrag tot mai mulți poștași. Astfel, dacă anul trecut, un poștaș din localitatea Călinești din Argeș pleca cu banii de pensie ai bătrânilor, iată că scenariul a ajuns să se repete. Polițiștii argeșeni au finalizat cercetările într-un alt dosar cu un poștaș acuzat că a fugit cu pensiile unor bătrâni și ale unor persoane asistate social din Argeș.
”Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals și uz de fals, toate în formă continuată. Din cercetări, s-a stabilit că în perioada iunie-iulie 2018, un bărbat având calitatea de factor poștal, şi-ar fi însuşit din gestiune suma de 16.835 lei (reprezentând contravaloarea lipsei în gestiune), precum şi suma de 68.086 lei”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Argeș.
Dosarul a ajuns la Parchet, cu propunere de trimiterea în judecată pentru delapidare, fals și uz de fals.
Suma furată a fost acoperită de Poșta Română
Valoarea prejudiciului, în sumă totală de 84.921 de lei, a fost achitată de Compania Națională Poșta Română S.A, care s-a constituit parte civilă în acest caz.
Poștașul ar putea ajunge după gratii, oamenii legii înaintând dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Un caz similar a avut loc în comuna Călinești, unde un alt poștaș a furat pensiile, inclusiv cele de handicap, alocațiile și ajutoarele sociale pe care trebuia să le ducă la 150 de beneficiari. Și în acest caz, prejudiciul (48.120 de lei) a fost achitat beneficiarilor de către Compania Națională Poșta Română.