Cazierul judiciar va putea fi eliberat și online. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea conform căreia certificatul de cazier judiciar se va elibera şi electronic.
Astfel, se va putea, în urma unei solicitări, să se obțină cazierul judiciar și în format electronic. Legea a fost promulgată, marţi, de preşedintele Klaus Iohannis.
„La solicitarea persoanelor fizice sau juridice, în urma consemnării opţiunii în cererea-tip, certificatul de cazier judiciar se eliberează gratuit şi în formă electronică. Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată şi sunt asimilate înscrisurilor autentice”, se precizează în lege.
În termen de şase luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin ordin comun al ministrului Afacerilor Interne şi al ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, sunt stabilite procedurile pentru eliberarea în formă electronică a cazierului judiciar.
Legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor, cu 250 de voturi „pentru”, două „contra” şi două abţineri.
Certificatul de cazier judiciar este documentul eliberat persoanelor, care atestă situaţia judiciară a acestora. Certificatul de cazier judiciar este valabil 6 luni de la data eliberării.