Cazul celor două românce UCISE în Italia. Presupusul criminal ar fi tot român și a fost reținut
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru uciderea celor două românce găsite fără suflare noaptea trecută, în case diferite în Naro, comună din Sicilia.
Presa italiană scrie că individul acuzat de dubla crimă este tot român și s-ar numi Omar Edgar Nedelkov.
Bărbatul de 24 de ani este unul dintre cei doi suspecți audiați de autorități. După audieri, acesta a fost reținut.
Cele două cadavre au fost găsite de către pompieri, care au intervenit pentru a stinge un incendiu pe aleea Avenia. Acolo a fost descoperit corpul carbonizat al primei victime.
La scurt timp, cea de-a doua victimă a fost găsită în Via Da Vinci, într-o baltă de sânge, scrie Ansa.
Cele două victime sunt Delia Zărnescu, de 57 de ani și Maria Rus, de 54 de ani.
Din primele informații reiese că bărbatul ar fi sunat de pe telefonul Deliei Zărnescu la serviciul de urgență, scrie Giornale di Sicilia.
De la locul crimei au fost ridicate mai multe obiecte, precum un muc de țigară, câteva accesorii și o geantă de umăr, scrie sursa citată.