Cazul „Jeffrey Epstein” | Bill Clinton, Michael Jackson, David Copperfield, printre numele „grele” menționate în DOCUMENTELE judiciare
Miliardarul Jeffrey Epstein, om de afaceri acuzat de pedofilie, s-a sinucis în celulă, în anul 2019, după ce a pledat vinovat la acuzațiile de solicitare a serviciilor unor prostituate. Atunci, Epstein a fost acuzat că, împreună cu asistenții săi personali, ademenea minore în locuința sa din Palm Beach, Florida., sub pretextul „masajelor”.
Ulterior, acesta le viola sau agresa sexual și le plătea cu sume cuprinse între 200 și 1.000 de dolari. Sentința i-a fost, apoi, redusă la 13 luni, cu un an de supraveghere judiciară. (informații detaliate AICI)
Totodată, Jeffrey Epstein a fost înscris și în registrul național al infractorilor sexuali.
Jeffrey Epstein și-a pus afacerile în ordine stabilind în ce se întâmplă cu averea sa estimată la 577 milioane de dolari, cu numai două zile înainte să își ia viața, în timp ce era în închisoare pentru acuzații de abuz sexual și trafic de minori la Centrul Metropolitan de Corecție din Manhattan. (mai multe detalii AICI)
Numele contactelor, cunoştinţelor, rudelor, presupuselor victime sau complici ai finanţatorului american
Miercuri, 4 ianuarie 2024, o judecătoare din New York a început să facă publice numele contactelor, cunoştinţelor, rudelor, presupuselor victime sau complici ai finanţatorului american Jeffrey Epstein, acuzat de infracţiuni sexuale.
Acest act judiciar, a notat AFP, este rezultatul unei proceduri de defăimare împotriva fostei amante şi complici a lui Jeffrey Epstein, Ghislaine Maxwell – care execută din 2022 o pedeapsă de 20 de ani de închisoare -, intentată de o reclamantă americană împotriva cuplului, Virginia Giuffre.
În luna decembrie a anului trecut, judecătoarea Preska enumerase 180 de persoane – sub numere şi sub pseudonimul „Doe” – şi ceruse ca identitatea lor să fie dezvăluită „„pe deplin” cel târziu „14 zile” după 18 şi 19 decembrie, respectiv 2 sau 3 ianuarie.
Printre cele aproximativ 150 – 180 de „identităţi” (aflate în peste 1.000 de pagini de documente judiciare făcute publice de către justiţia federală din Manhattan ) se numără fostul preşedinte democrat Bill Clinton (1993-2001), dar şi fostul preşedinte republican Donald Trump (2017-2021) . Totuși, în legătură cu aceștia nu există nicio mențiune legată de vreun comportament ilegal sau reprobabil.
„Lui Clinton îi plac tinere”
Unul dintre aceste documente include o declarație dată de Johanna Sjoberg, pe care Ghislaine Maxwell ar fi abordat-o pentru a întreține relații sexuale cu miliardarul Epstein.
Johanna Sjoberg a declarat că Epstein „a spus o dată că lui Clinton (n.red. – fostul președinte American) îi plac tinere, referindu-se la fete”, notează news.ro.
În anul 2019, purtătorul de cuvânt al lui Bill Clinton – Angel Ureña – a negat afirmaţiile făcute cu privire la implicarea lui Clinton cu Epstein şi a scris într-o declaraţie pe Twitter că ”preşedintele Clinton nu ştie nimic despre infracţiunile teribile pentru care Jeffrey Epstein a pledat vinovat în Florida în urmă cu câţiva ani, sau despre cele de care a fost acuzat recent la New York”.
Michael Jackson a fost la conacul din Palm Beach al lui Epstein
Sjoberg a mai spus că Michael Jackson a fost la conacul din Palm Beach al lui Epstein şi că l-a întâlnit pe celebrul magician David Copperfield.
„Aţi întâlnit vreodată pe cineva celebru când aţi fost cu Jeffrey?”, a fost întrebată ea. „L-am întâlnit pe Michael Jackson … la casa (n.red. – lui Epstein) din Palm Beach”.
Întrebată și dacă i-a făcut masaj lui Michael Jackson, Sjoberg a negat.
Referitor la David Copperfield, Johanna Sjoberg a declarat că acesta a participat la o cină, într-una dintre casele lui Epstein, şi „a făcut câteva trucuri de magie”.
„Aţi observat că David Copperfield era prieten cu Jeffrey Epstein?”, a fost întrebată ea și a răspuns afirmativ.
„Copperfield a discutat vreodată cu dumneavoastră despre implicarea lui Jeffrey cu fete tinere?”, a mai fost întrebată ea. „M-a întrebat dacă eram conştientă de faptul că fetele erau plătite pentru a găsi alte fete”, a răspuns Johanna Sjoberg.
Citește și:
Cazul Epstein: Prințul Andrew spune că nu a fost martor la nicio infracțiune sexuală