CAZUL Manchester City, „procesul sportiv al secolului.” Clubul se confruntă cu 115 acuzaţii. Bătălia juridică se anunță una fără precedent!
Procesul în care Manchester City este acuzat că a ocolit regulile financiare, în perioada 2009 – 2018, începe luni, 16 septembrie. Manchester City va trebui să răspundă, începând de luni, timp de mai multe săptămâni suspiciunilor de infracţiuni financiare, care au apărut după ce clubul a fost preluat de consorţiul Abu Dhabi United Group (ADUG) din Emiratele Arabe Unite în 2008.
Cazul Manchester City este fără precedent în ceea ce priveşte amploarea presupuselor infracţiuni.
Premier League, care organizează cel mai urmărit campionat din lume, consideră că clubul a eludat cu bună ştiinţă regulile financiare stabilite între 2009 şi 2018 pentru a-şi stimula ambiţiile sportive, potrivit AFP.
În această perioadă, City a câştigat campionatul de trei ori
Jucătorii clubului Manchester City au continuat să câştige mai multe titluri, atât în Anglia (şase din ultimele şapte titluri în Premier League), cât şi în Europa (Liga Campionilor în 2023).
După ce şi-a construit dosarul, Premier League a trimis clubul din nordul Angliei în faţa unei comisii independente în februarie 2023. Comisia a efectuat o examinare aprofundată a acuzaţiilor înainte de a putea începe să audieze ambele părţi luni, în spatele uşilor închise, într-o locaţie necunoscută publicului larg. Comisia este formată din trei persoane ale căror nume nu sunt cunoscute.
Bătălia juridică ar trebui să dureze zece săptămâni, potrivit presei britanice, care a supranumit-o „procesul sportiv al secolului”, potrivit informațiilor news.ro.
Nu există niciun drept de apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, organismul care a invalidat suspendarea de doi ani din toate competiţiile europene impusă lui Manchester City în 2020 pentru nerespectarea regulilor fair-play-ului financiar.
80 de infracţiuni financiare pentru Manchester City
Concret, clubul se confruntă cu 115 acuzaţii: 80 de infracţiuni financiare (perioada 2009-2018) şi alte 35 pentru presupusa lipsă de cooperare cu ancheta.
Potrivit Premier League, City ar fi încălcat regulile Ligii care impun furnizarea „cu bună-credinţă” de „informaţii financiare exacte care să ofere o imagine reală şi corectă a situaţiei financiare a clubului”, care a fost cumpărat în 2008 de consorţiul Abu Dhabi United Group (ADUG), deţinut de şeicul Mansour.
În plus, holdingul este suspectat că a ascuns investiţii financiare directe prin umflarea veniturilor din sponsorizări de la Etihad, compania aeriană din Emiratele Arabe Unite şi principalul partener al clubului (sponsor al tricoului şi al denumirii stadionului), pentru a eluda regulile.
Manchester City trebuie, de asemenea, să răspundă pentru presupuse încălcări ale fair-play-ului financiar UEFA (perioada 2013-2018) şi ale Premier League (2015-2018).
Comisia independentă trebuie, de asemenea, să stabilească dacă Roberto Mancini, unul dintre foştii antrenori, a beneficiat de suplimente salariale nedeclarate, o practică de care ar fi putut beneficia şi anumiţi jucători.
În conformitate cu regulamentul Premier League, echipa din nord-vestul Angliei riscă sancţiuni care merg de la o simplă mustrare la excluderea din campionat, precum şi retragerea punctului (punctelor), cu riscul de a retrograda în divizia inferioară. De asemenea, comisia poate condiţiona sancţiunile, care pot fi atacate, de luarea unor măsuri corective într-o anumită perioadă.
CITIȚI ȘI:
Manchester City, ELIMINATĂ din Liga Campionilor! S-au stabilit semifinalele