Cazurile de pneumonie, în creștere accentuată. Medic: „Principalul factor este imunitatea scăzută a pacienților”
Medicii Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara atrag atenția că sunt prea multe cazuri de pneumonii. Principala cauză de îmbolnăvire este imunitatea scăzută. În fiecare zi, 10-12 pacienți se prezintă în ambulatoriu sau la camera de gardă a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara cu suspiciunea de pneumonie comunitară.
Aceasta reprezintă o afecțiune inflamatorie acută a parenchimului pulmonar, de origine infecțioasă. Penumonia comunitară se transmite pe cale respiratorie, având o rată de mortalitate de aproape 15 la sută în cazul pacienților cu comorbidități. Deficitul de imunitate este principala cauză de îmbolnăvire.
„Timp de aproape 2 ani, datorită protecției oferite de purtarea măștilor, aproape că nu am putut să vorbim de penumonii comunitare. Așa cum îi spune și numele, îmbolnăvirea se produce în comunitate. Transmiterea este foarte ridicată, și asta îndeosebi în cazul persoanelor imunocompromise. Odată cu renunțarea la purtarea măștii, au început să apară, și acum chiar să crească numărul celor care dezvoltă o asemenea pneumonie. Din fericire, în majoritatea cazurilor vorbim de forme ușoare, care se pot trata ambulatoriu.
Dacă, însă, pacientul are comorbidități, se impune internarea lui în spital pentru administrarea tratamentului. Și în această grupă intră persoanele care au neoplazii, boli renale cronice, BPOC (Boală Pulmonară Cronică Obstructivă), bronșiectazii, în general, persoane cu imunitate compromisă și care pot prezența risc vital”, spune dr. Geru Gabriel, medic primar pneumolog la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara, citat de Mediafax.
Principalele simptome
Pneumonia comunitară se manifestă prin febră înaltă, peste 38 de grade, cu debit acut, frisoane, junghiuri toracice, tuse cu expectorații, dificultăți de respirație, mialgii, hemoptizie (spută cu sânge), cefalee și chiar durere abdominală.
„Până acum vorbeam de o specificitate temporală a cazurilor, în sensul că majoritatea apăreau primăvara devreme și toamna. Acum am constatat o creștere a numărului de persoane ce contractează pneumonii chiar și în această perioadă de primăvară târzie, când temperaturile sunt de peste 22-25 grade. Practic, nu doar că am revenit la numărul de cazuri de dinainte de pandemie, dar putem vorbi și de o creștere a acestora, iar principalul factor este această imunitate scăzută a pacienților. Iar în cazul pacienților cu comorbidități, există chiar posibiltatea de apariție a unor complicații care pot duce la insuficiență respiratorie, chiar șoc septic, și, de aceea, cei care prezintă un asemenea risc rămân internați în spital.
Recomandarea mea ar fi ca bătrânii sau cei cu afecțiuni grave să continue să poarte mască atunci când sunt în colectivități mari. Trebuie să ne gândim că, totuși, pneumonia comunitară are o mortalitate de aproape 15 la sută în cazul pacienților care ajung să necesite spitalizare”, mai spune dr. Gabriel Geru.
În ultima săptămâna, la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara au fost investigați pentru pneumonie comunitară peste 40 pacienți.