Prima pagină » Actualitate » CCR afirmă că Klaus Iohannis își exercită mandatul până la depunerea jurământului de către noul președinte

CCR afirmă că Klaus Iohannis își exercită mandatul până la depunerea jurământului de către noul președinte

CCR afirmă că Klaus Iohannis își exercită mandatul până la depunerea jurământului de către noul președinte
Klaus Iohannis, sursa foto: Mediafax/Andreea Alexandru

Curtea Constituțională indică faptul că președintele Klaus Iohannis își va exercita mandatul până la depunerea jurământului de către președintele care va fi ales, judecătorii invocând „complexitatea şi durata în timp a operaţiunilor electorale”.

„Curtea, având în vedere complexitatea şi durata în timp a operaţiunilor electorale necesare ulterior pronunţării prezentei decizii, constată aplicabilitatea art. 83 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia preşedintele României în funcţie ‘exercită mandatul până la depunerea jurământului de preşedintele nou ales”, susține CCR în motivarea deciziei de vineri prin care a anulat alegerile prezidenţiale.

Practic, Curtea Constituțională confirmă declarația președintelui Iohannis, în care anunța că își va duce mandatul până când va depune jurământul noul președinte al României.

„În Constituţia României citim la articolul 83 alineatul 2: preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de preşedinte nou ales. Concluzie: eu rămân în mandat până când va fi ales un nou preşedinte al României. Când noul preşedinte va depune jurământul, eu voi pleca de aici”, a spus Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, cu câteva ore înainte de publicarea motivării CCR.

Amintim faptul că Curtea Constituțională a decis vineri anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidențiale. În urma deciziei, se anulează rezultatele din primul tur, iar alegerile prezidențiale se reiau de la zero, chiar și programul pentru desfășurarea campaniei electorale.

CITEȘTE ȘI:

Recomandarea video

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?